Universitatea Craiova a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, transferul definitiv al portarului Mirko Pigliacelli de la gruparea Pro Vercelli, din Serie C. În vârstă de 25 de ani, goalkeeper-ul italian a fost împrumutat în vară cu opţiune de transfer la finalul sezonului, dar oltenii au preferat să rezolve mutarea încă din această iarnă, pe modelul Alexandru Mitriţă.
"Luna cadourilor alb-albastre. Suntem încântaţi să vă anunţăm faptul că goalkeeperul italian Mirko Pigliacelli a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil până în vara anului 2022, cu opţiune de prelungire pentru încă un an. Îi dorim lui Piglia cât mai multe performanţe în tricoul alb-albastru!", se precizează în comunicat.
Născut pe 30 iunie 1993 la Roma, are 1,84 m. Mirko şi-a început cariera de fotbalist la AS Roma Primavera, acesta câştigând în sezonul 2010 – 2011 campionatul de juniori şi anul următor Cupa Italiei, tot la juniori.
Este pentru prima oară când Pigliacelli părăseşte graniţele ţării sale. Pe parcursul carierei sale de fotbalist profesionist a evoluat doar la echipe din Italia: AS Roma Primavera (54 de meciuri), Sassuolo (un meci), Pescara (14 meciuri), Reginna (21 de meciuri), Frosinone (17 meciuri), Trapani (21 de meciuri) şi Pro Vercelli (60 de meciuri). A evoluat, în total, în 131 de partide din Serie B.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mirko Pigliacelli şi-a reprezentat ţara în cadrul echipelor Naţionale Under-18, Under-19, Under-20 şi Under-21 ale Italiei.
Italianul a îmbrăcat de 18 ori tricoul Craiovei până în acest moment.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.