You are here:

NEWS ALERT Dosarul privind marca Steaua va fi rejudecat la Curtea de Apel

NEWS ALERT Dosarul privind marca Steaua va fi rejudecat la Curtea de Apel

FCSB

Comentarii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, azi, în procesul care vizează marca Steaua, între FCSB şi Clubul Sportiv al Armate!

NEWS ALERT Dosarul privind marca Steaua va fi rejudecat la Curtea de Apel

Avocaţii care au reprezentat FCSB susţin că această decizie este favorabilă clubului patronat de către Gigi Becali.

Instanţa a admis recursurile ambelor părţi şi a decis să trimită dosarul pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Comunicatul de azi:

"Azi, 15.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 490/2022, în recursurile declarate de FCSB şi de CSA împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

Vă amintim că, în dosarul nr. 11509/3/2017, FCSB a cerut anularea respectiv decăderea tuturor mărcilor STEAUA aparţinând CSA şi constatarea mărcii notorii STEAUA aparţinând FCSB, din anul 2003.

Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea, deşi a constatat că niciuna dintre mărcile STEAUA înregistrate de CSA nu au fost efectiv folosite şi a decăzut CSA din 4 mărci ale portofoliului CSA de 8 mărci înregistrate cu denumirea STEAUA.

Pentru restul mărcilor, Curtea de Apel a refuzat să judece cauza, considerând că există autoritate de lucru judecat din dosarul anterior, în care Înalta Curte a anulat marca Steaua aparţinând FCSB (pe atunci Fotbal Club Steaua Bucureşti S.A.)

Decizia acum definitivă a Înaltei Curţi vine în sprijinul criticilor din recursul depus de FCSB, potrivit cărora nu există autoritatea de lucru judecat şi mai ales, nu există o marcă notorie a CSA cu denumirea STEAUA, în condiţiile în care aceştia din urmă nici măcar nu au folosit mărcile în perioada 2003 - 2017.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti va trebui să judece în totalitate dosarul depus de FCSB, în care existau dovezi puternice că marca notorie STEAUA le aparţine începând cu anul 2003 când au preluat clubul, pe fondul încetării folosirii acestei mărci de către CSA, din anul 1998.

Soluţia ÎCCJ este următoarea: Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentul -reclamant Fotbal Club FCSB S.A, ca nefondată. Admite recursurile declarate de pârâtul Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti şi de reclamantul Fotbal Club FCSB S.A. împotriva deciziei nr. 682A din 25 aprilie 2019 şi a hotărârii intermediare nr.1491 din 27 noiembrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Casează deciziile şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel. Definitivă.

Aşa cum se observă a admis şi recursul CSA, lucru des întîlnit când pronunţă casarea cu rejudecare, FCSB are însă de câştigat având calitatea de reclamant şi decizia Curţii de apel îi era favorabilă doar în parte FCSB, acum în rejudecare instanţa de apel va fi obligată să se pronunţe asupra mărcii notorii, neînregistrate, aparţinând FCSB, şi asupra decăderii întregului portofoliu de mărci STEAUA al CSA, aspect refuzat iniţial de instanţa de apel sub umbrela unei pretinse mărci notorii.

În ultima perioadă, jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a schimbat în sensul că, pentru a fi notorie, o marcă trebuie să facă în primul rând obiectul folosirii publice, serioase, cu titlul de marcă, ori din probele administrate de CSA niciuna dintre mărcile din portofoliu nu au făcut obiectul folosirii.

Decizia este astfel favorabilă FCSB, deoarece se respinge autoritatea de lucru judecat iniţial reţinută de instanţa de apel şi oblige instanţa de apel, în rejudecare, să cerceteze obiectiv cauza, fără a se ascunde sub umbrela unei pretinse notorietăţi demult apuse a mărcilor Steaua, înregistrate furibund de CSA în perioada de după 1998", se arată într-un comunicat al casei de avocatură care a reprezentat interesele FCSB-ului.

FCSB se află în Liga 1, pe locul 2. În timp ce, CSA Steaua ocupă locul patru în play-off-ul Ligii 2. Echipa nu are drept de promovare în primul eşalon.

Afla mai multe despre: csa steauafcsb 

viewscnt
Articole similare