Alex Ioniţă II, mijlocaşul Astrei, este tot mai aproape de a se transfera la CFR Cluj, negocierile fiind destul de avansate.
Clujenii ar urma să achite 1 milion de euro pentru Ioniţă, 23 de ani, şi să-l cedeze pe Urko Vera sub formă de împrumut. Un singur detaliu a rămas de pus la punct. Astra vrea 15% dintr-un viitor transfer al lui Ioniţă, în timp ce clujenii oferă doar 10%. Astra a vrut iniţial banii într-o singură tranşă, iar clujenii ofereau trei. Totuşi, cele două cluburi au ajuns la un acord. CFR plăteşte suma în două rate!
"Cred că, pentru un transfer afară, Ioniţă ar mai fi avut nevoie de timp. Ar mai fi avut nevoie de cel puţin un retur la fel de bun. Clubul îl doreşte în continuare, a investit foarte mult în el, în venirea lui, în salariile lui, e normal ca acum clubul să vrea să recupereze din investiţie. Însă, eu cred că 99% nu va mai continua. Mi-aş dori să se înţeleagă oficialii noştri, probabil cu cei de la CFR Cluj, pentru că ei au fost cei mai interesaţi. Ar fi bine şi pentru jucător, dar şi pentru clubul nostru. Ar fi nişte bani care ar veni către noi, am fi şi noi mai liniştiţi" , a declarat antrenorul Astrei, Edward Iordănescu pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: astra, cfr, ionita, transfer, acord, decizie, edi iordanescu