You are here:

NEWS ALERT | Petrolul şi-a găsit antrenor! Anunţul oficial făcut de "lupii galbeni". Când are loc prezentarea înlocuitorului lui Stoican

NEWS ALERT | Petrolul şi-a găsit antrenor! Anunţul oficial făcut de "lupii galbeni". Când are loc prezentarea înlocuitorului lui Stoican

Petrolul

Comentarii

Petrolul a anunţat, duminică, prin intermediul unui comunicat de presă, că preşedintele clubului, Marius Stan, a primit acordul acţionarilor de a negocia cu antrenorul Costel Enache.

Dacă se va înţelege cu "lupii galbeni", Costel Enache va fi prezentat oficial săptămâna viitoare.

"Desfăşurată astăzi, şedinţa AGA a aprobat propunerea preşedintelui Marius Stan, privind numirea lui Constantin Enache în funcţia de antrenor principal al FC Petrolul Ploieşti. Urmează, aşadar, ca oficialul clubului nostru să deschidă negocierile cu Constantin Enache, iar în situaţia în care se va ajunge la un consens, atunci noul tehnician al „galben-albaştrilor” va fi prezentat pe parcursul săptămânii viitoare", se precizează în comunicat.

„Am fost mandatat de către AGA să încep, la modul concret, discuţiile cu Costel Enache şi cred că sunt şanse foarte mari să ajungem la un numitor comun. El este plecat, acum, în Anglia, se va întoarce luni în ţară, iar mai apoi ne vom vedea la Ploieşti. Următorul pas va fi evaluarea lotului, vom decide numele jucătorilor care ne vor părăsi şi, în funcţie de această listă, vom stabili şi venirile. În ceea ce priveşte coordonatele programului de pregătire, acestea sunt definitivate, cu reunirea lotului pe data de 8 ianuarie şi cu două stagii în Antalya, primul între 12-24 ianuarie, iar cel de-al doilea în intervalul 2-14 februarie”, a declarat Marius Stan.

Petrolul şi-a găsit antrenor. CV-ul lui Costel Enache

În vârstă de 46 de ani, Constantin Enache este deţinător al Licenţei UEFA Pro. El şi-a început cariera de antrenor în urmă cu aproape nouă ani, pe banca formaţiei la care s-a consacrat ca jucător, Ceahlăul Piatra Neamţ. Au urmat CSMS Iaşi şi Dunărea Galaţi, pentru ca, din august  2015 şi până în decembrie 2016, să activeze în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, ca antrenor principal al loturilor naţionale „U18” şi „U19”. La începutul sezonului 2017-2018, Enache a revenit în Liga 1, pe banca lui FC Botoşani, conducându-le, mai apoi, pe Astra Giurgiu şi, ultima dată, FC Hermannstadt.

Afla mai multe despre: petrolul 

viewscnt
Articole similare