Fundaşul Dragoş Grigore va fi menajat de Cosmin Contra la meciul cu Malta, din preliminariile Euro 2020, din cauza unor probleme medicale, anunţă site-ul FRF.ro.
Decizia lui Contra vine după ce fundaşul lui Ludogoreţ a suferit o contuzie musculară în meciul cu Spania, meci în care Grigore a fost integralist.
"Dragoş Grigore a suferit o contuzie musculară la nivelul coapsei drepte în timpul partidei de joi contra Spaniei, iar pentru a nu risca o agravare a acestei probleme, staff-ul tehnic al naţionalei împreună cu cel medical au hotărât ca fotbalistul să fie menajat pentru partida cu Malta", se precizează pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
România - Malta. Câte bilete s-au vândut la meciul de la Ploieşti
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, duminică dimineaţă, că mai sunt mai puţin de 2.000 de bilete disponibile pentru meciul dintre România şi Malta, programat la 19:00, în preliminariile Euro 2020.
"Ne aşteptăm şi azi la un stadion plin care să îi încurajeze pe tricolori. Au mai rămas mai puţin de 2.000 de bilete din cele aproximativ 13.500 disponibile. Acestea pot fi achiziţionate de la casieria arenei “Ilie Oană”, de la ora 12:00 şi până la ora fluierului de start, 19:00", se precizează pe site-ul FRF.ro.
România - Malta, de la ora 19:00
Echipa naţională întâlneşte în această seară, de la ora 19.00, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, selecţionata Maltei, în etapa a şasea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ambele reprezentative vin după înfrângeri în etapa a cincea, în urmă cu trei zile: naţionala pregătită de Cosmin Contra a pierdut confruntarea cu Spania pe Arena Naţională, scor 1-2, iar Malta a fost învinsă în deplasare de Norvegia, scor 2-0.
Cele două echipe s-au întâlnit şi în etapa a patra a grupei F, când tricolorii au câştigat în deplasare cu scorul de 4-0.
Pentru partida de la Ploieşti, Cosmin Contra îi are apţi pe toţi jucătorii din lot. Alexandru Chipciu revine după suspendarea din meciul cu Spania.
Partida va fi arbitrată de croatul Duje Strukan, ajutat de Goran Perica şi Vedran Durak, în timp ce al patrulea oficial delegat va fi Ivan Bebek. Strukan are 35 de ani şi pentru el meciul România – Malta va fi primul mjoc oficial din carieră la nivel de prime reprezentative.
Afla mai multe despre: frf