Marius Şumudică se mândreşte cu realizările pe care le-a avut până acum în campionatul Turciei. După 15 etape, Kayserispor este pe locul 5 în Turcia, cu 27 de puncte, însă este la doar 5 lungimi distanţă de liderul Galatasaray şi la 3 de locul secund.
Şumudică a reuşit să o transforme pe Kayserispor, o echipă care era obişnuită cu subsolul clasamentului. Însă fostul antrenor al Astrei spune că nu i-a fost uşor, mai ales că a ajuns într-o cultură foarte diferită faţă de cea din România:
”Traversăm o perioadă bună, mă bucur. Am muncit mult, sunt 17 jucători nou-veniţi, nu mi-a fost uşor. Sunt de mai multe naţionalităţi, e greu să te adaptezi. Şi cu alimentaţia pentru ei, plus religia, Turcia e ţară musulmană. Nu e uşor, dar am reuşit împreună cu staff-ul şi cu jucătorii. Dar am avut norocul ca cei pe care i-am adus să se integreze rapid şi să fie asimilaţi de grup. Am pierdut doar două meciuri, din 19, de când suntem aici”, a declarat Şumudică la Pro X.
Însă antrenorul în vârstă de 46 de ani nu are de gând să se oprească aici. Şumudică spune că îşi doreşte să o duce pe Kayserispor în cupele europene. Mai ales că acum are confirmarea că se poate, după ce s-a luptat de la egal la egal cu Beşiktaş:
”La ce adversari am, nu-mi vine să cred ce trăiesc în momentul de faţă... Mă uitam la Beşiktas ce jucători are. Practic, nişte monştri, să zic aşa. 14 puncte în Champions League, fără înfrângere cu Monaco şi Porto. Au odihnit pentru meciul cu noi 9 jucători, au câştigat la Leipzig cu doar doi titulari. N-au reuşit să ne bată cu 9 titulari odihniţi, iar noi în 10 oameni. Dar mai am de muncă. Au mai rămas două meciuri din 2017, sper să iau patru puncte, să rămân în primele cinci la finalul anului, iar din sezonul viitor să pot lupta pentru cupele europene”, a mai spus Şumudică.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius sumudica, kayserispor, turcia