Tenismenul australian Nick Kyrgios, locul 23 ATP, a anunţat pe o reţea de socializare că se retrage de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului.
Kyrgios ar fi trebuit să-l înfrunte în primul tur pe Bernard Tomic, iar în turul II ar fi putut da peste Marius Copil. Locul său a fost luat de argentinianul Marco Trungelliti. Rezultate de la Roland Garros 2018 puteţi vedea pe tot parcursul zilei pe platforma noastră.
Motivul retragerii lui Nick Kyrgios este o mai veche accidentare la cotul drept. Australianul le-a oferit o veste bună fanilor săi, spunând că este refăcut complet şi în curând va evolua din nou în circuitul ATP.
“Din păcate trebuie să mă retrag de la ediţia din acest an a French Open. Am discutat cu echipa mea şi cu medici şi considerăm că este prea riscant pentru mine să joc eventuale meciuri de cinci seturi pe zgură, mai ales având în vedere faptul că nu am mai jucat un meci de simplu de aproape două luni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am muncit mult pentru a fi pregătit şi îmi doream cu disperare să joc la Roland Garros, un turneu special pentru mine, dar pur şi simplu nu am mai avut timp. O suprasolicitare bruscă a cotului meu ar putea să mă întoarcă de unde am pornit şi este ceva ce nu pot şi nu voi risca, sezonul pe iarbă fiind foarte aproape. Vestea bună este că în sfârşit nu mai am dureri, muncesc mult şi mă simt bine la antrenamente”, a explicat Kyrgios.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kyrgios, roland garros