Nicuşor Stanciu, jucătorul Slaviei Praga, a discutat despre tragerea la sorţi din Europa league, împotriva Rangers. Internaţionalul român se va duela cu un coleg ”tricolor”, Ianis Hagi, când cele două echipe se vor înfrunta. Mijlocaşul formaţiei cehe s-a declarat pregătit de joc şi este de părere că va fi o dublă foarte interesantă, dar păcat de lipsa fanilor
După ce Slavia Praga a reuşit o mare surpriză, eliminând-o pe Leicester în şaisprezecimi, trupa cehă a aflat că va înfrunta o nouă echipă britanică în următoarea rundă, Glasgow Rangers. Echipa scoţiană este antrenată de legendarul Steven Gerrard şi are la dispozoţie serviciile lui Ianis Hagi, iar în acest sezon a dominat campionatul intern, pe care îl va câştiga matematic foarte curând.
Nicuşor Stanciu a discutat despre tragerea la sorţi, după ce românul a contribuit cu o pasă decisivă în victoria cu Leicester.
”Rangers este o echipă bună, va fi un test important şi dificil pentru noi. Dar este o tragere la sorţi care îmi place, e păcat că nu se joacă cu fani în tribune, ar fi fost o atmosferă extraordinară şi la noi acasă, şi la Glasgow. Abia aştept să joc împotriva lor, va fi o dublă interesantă”, a declarat Stanciu pentru site-ul oficial al Slaviei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rezumat gaz Metan Mediaşi- CFR Cluj 0-1
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: europa league, slavia praga, nicuşor stanciu