România a trecut de Polonia, în timp ce Norvegia, viitorul adversar al fetelor noastre, s-a distrat cu Germania
În celălalt meci din grupa României, Norvegia a spulberat-o pe Germania, scor 42 la 23. Nordicele sunt pe primul loc, cu punctaj maxim şi un golaveraj incredibil. Au marcat nu mai puţin de 77 de goluri în două meciuri şi au primit 45. În ultimul meci, Germania o va întâlni pe codaşa Polonia, în încercarea de a prinde grupele principale.
În Grupa B, Rusia a învins-o la două goluri pe Cehia, scor 24 la 22. Campioana olimpică este lider, cu 4 puncte şi este calificată deja în grupa principală I.
În celălalt meci al grupei, Spania şi Suedia au terminat la egalitate, 23 la 23. Cu această remiză, suedezele şi-au asigurat calificarea în grupele principală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În Grupa C, campioana mondială Olanda a debutat cu stângul. A pierdut meciul cu Serbia, 25 la 29, după ce a condus aproape toată partida. Serbia şi Croaţia au câte două puncte în grupă, dar mai au de jucat fiecare câte două meciuri. Primele 3 echipe din Grupa C se vor încrucişa în faza următoare cu formaţiile calificate din Grupa D, printre care şi România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: handbal