Mihai Stoica a reacţionat după ce Ianis Stoica a precizat că el va purta numărul 9 şi va ocupa postul de atacant central în sezonul viitor la FCSB.
În cele două partide amicale disputate de FCSB în perioada de pregătire, Ianis Stoica a marcat două goluri în total, unul cu FC Sfântul Gheorghe (6-0) şi unul cu Zimbru Chişinău (6-1).
”Nu are nicio valoare ce număr poartă un jucător”. Mihai Stoica, reacţie categorică: ”Ianis Stoica a venit şi m-a rugat” | EXCLUSIV
Jucătorul de 19 ani a primit numărul 9, după ce în sezonul trecut acesta a evoluat cu numărul 19 pe spate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Stoica a precizat că această schimbare nu înseamnă neapărat că Ianis Stoica va juca pe postul de atacant în sezonul ce urmează, deoarece numărul de pe tricou nu reflectă şi poziţia în teren a unui jucător.
”Nu ştiu ce a declarat, el a întrebat. Nu a fost idea celor din staff. Octavian Popescu şi-a manifestat dorinţa de a juca cu numărul 11, care era disponibil.
Ianis Stoica venit şi m-a rugat să ia el numărul 9. Pentru mine nu are nicio valoare ce număr poartă un jucător. Foden are numărul 47.
Eu nu am luat niciodată în calcul această chestie, că numărul 10 poate fi mai bun decât numărul 47, mi se pare o chestiune total neconformă cu realitatea. Nu ştiu, poate scouterii observă asta”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În sezonul trecut, Ianis Stoica a jucat 34 de meciuri, în care a marcat nouă goluri şi a livrat cinci pase decisive.
De asemenea, Mihai Stoica a comentat şi prestaţia FCSB-ului din partida de verificare cu Zimbru Chişinău, câştigată la scor.
”Când am decis să mergem acolo, nu ştiam că Zimbru vine cu o garnitură aşa modestă. Nu a fost o idee prea bună ce am făcut, dar chiar îmi pare rău că am mers.
Concluzii? Chiar nu putem să tragem. A fost prea slab. Cred că primul meci serios o să fie cu Mioveni”, a adăugat Mihai Stoica.
Ianis Stoica: ”Sunt viitorul atacant al echipei”
”Aveam numărul 19, dar cei din staff mi-au spus să iau numărul 9 pentru că sunt viitorul atacant al echipei. Sper să îmi ajut cât mai mult echipa şi să câştigăm campionatul”, a precizat Ianis Stoica.
- Citește și
- VIDEO EXCLUSIV | Dorin Rotariu l-a ignorat la propriu pe MM Stoica! Răbufnire în direct: ”Nu mi s-a întâmplat aşa ceva în 30 de ani de fotbal”
- ”Tot respectul pentru ei, dar el e mult peste”. Mihai Stoica, impresionat de fotbalistul de la FCSB care a renăscut: ”Sper doar să fie sănătos” | EXCLUSIV
- EXCLUSIV Încep problemele la FCSB? S-a "rupt" un jucător şi ratează partide importante: ”2-3 săptămâni nu ne putem baza pe el”
Afla mai multe despre: fcsb, ianis stoica