După mai bine de un an pe bară, Ianis Hagi (24 de ani) a revenit într-un final pe gazon pentru Rangers, după ce a fost introdus pe gazon în ultimele 18 minute din ultima etapă de campionat disputată de scoţieni.
Spre finalul lui ianuarie 2022, Ianis Hagi suferă o accidentară foarte gravă la genunchi, o ruptură la nivelul ligamentelor încrucişate ale genunchiului, care avea să îl ţină în afara gazonului 371 de zile.
Internaţionalul român s-a operat la începutul anului trecut, iar apoi a urmat o lungă perioadă de recuperare, pentru a se asigura că revine pe gazon cât mai ”solid”, pentru a evita alte incidente.
”Nu mi-am închipuit să fie aşa”
Astfel de accidentări de multe ori ajungă să marcheze întreaga carieră a unul fotbalist, ajungând mult mai ”fragil” decât anterior, iar jucătorul lui Rangers a făcut eforturi pentru a se feri de alte probleme.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Parte din aceste eforturi a fost că Ianis Hagi s-a dedicat complet programului său de refacere, până şi atunci când era plecat în vacanţă, a dezvăluit Gică Popescu.
Preşedintele Farului a povestit că a fost plecat în concediu, timp de 10 zile, cu Hagi jr. şi că acesta i-a adus cu el pe preparatorul său fizic şi kinetoterapeutul său.
Cum l-a dat pe spate Ianis Hagi pe Gică Popescu
Toate acestea pentru a îşi putea continua programul de refacere chiar şi atunci când ar fi trebuit să fie liber. Gică Popescu a fost dat pe spate de Ianis şi l-a lăudat pe acesta pentru perseverenţa de care a dat dovadă.
”Am stat mult timp lângă Ianis în perioada asta, şi în vacanţă împreună. Îl ştiu pe Ianis de când s-a născut. E un tip foarte, foarte serios, iubeşte fotbalul enorm, dar nu mi-am închipuit să fie atât de conştincios, de profesionist.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A venit în vacanţă, 10 zile, cu preparataor fizic, kinetoterapeut după el. Şi dimineaţa, de la 8 la 12 făcea antrenamente, recuperare, patru ore în fiecare zi. Şi-a dorit enorm să revină”, a declarat Gică Popescu, la Prima Sport.
La revenirea sa pe teren, Rangers a reuşit să se impună cu 2-0 împotriva lui St. Johnstone, deşi scorul era deja acesta când Ianis Hagi a fost ”aruncat” pe gazon.
- Citește și
- VIDEO | Final nebun în FCSB - Farul! Dawa a fost eliminat în minutul 90, iar constănţenii au profitat şi au întors scorul, marcând de două ori în prelungiri
- VIDEO | Denis Alibec, gol incredibil cu FCSB! Execuţie fabuloasă din lovitură liberă împotriva fostei echipe, de la mare distanţă
- VIDEO | Gică Hagi şi-a înlocuit jumătate din defensivă în prima repriză a meciului cu FCSB! Jucătorii care au fost schimbaţi de ”Rege”
- Cum explică MM Stoica ultimul ”artificiu” tactic de la FCSB: ”Aştept multe de la el”. Decizia care i-a surprins pe fani | EXCLUSIV
- ”Ce diferenţa e între 'm**e la Sepsi' şi 'm**e la olteni'?”. Reacţie halucinantă dinspre conducerea lui U Craiova 1948 după scandalul de la Sf. Gheorghe | EXCLUSIV
- VIDEO | Fanii lui U Craiova 1948, escortaţi de jandarmi la ieşirea de pe stadionul din Sfântu Gheorghe. Cum i-au aşteptat forţele de ordine
Afla mai multe despre: ianis hagi