Iuliu Mureşan e convins că Dan Petrescu va rămâne la CFR Cluj şi în sezonul viitor, chiar dacă presa din China a anunţat că "Bursucul" esta ca şi acontat de Guizhou Hengfeng.
Marius Şumudică şi Ladislau Boloni sunt două dintre numele vehiculate pentru înlocuirea lui Dan Petrescu, în cazul în care acesta va pleca, însă preşedintele CFR-ului spune că nu va fi cazul în sezonul 2018-2019. Totuşi, Mureşan nu exclude o colaborare cu cei doi în viitor.
"Sezonul viitor nu, pentru ca ramane Dan Petrescu, dar în perspectivă e posibil oricine să antreneze CFR-ul. Dar nu în campionatul care vine pentru că îl avem pe Dan Petrescu.
Nu am avut discuţii nici în trecut, nici în prezent. În viitor nu ştim. Deocamdată avem antrenor pe Dan Petrescu, nu o să negociem cu alt antrenor. Nu suntem în Suedia să avem doi antrenori principali", a declarat Iuliu Mureşan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.