Managerul cetăţenilor a surprins pe toată lumea când a anunţat că Phil Foden este unicul fotbalist care nu va pleca de la echipă indiferent de oferta primită.
Deşi are jucători în lot care sunt cotaţi chiar la sute de milioane de euro, Guardiola consideră că cel mai preţios fotbalist al lui City este chiar Phil Foden, mijlocaşul care a strâns doar 40 meciuri până acum pentru campioana Angliei. Spaniolul argumentează afrmaţia prin faptul că Foden este format chiar de clubul din Manchester pentru care a debutat în 2017. Iar Pep este convins că Foden poate fi urmaşul lui David Silva, cel care va părăsi trupa de pe Etihad în vara anului viitor.
"Nu i-am oferit întâmplător prelungirea lui Foden. El este singurul fotbalist care nu poate fi vândut indiferent de circumstanţe. Nici măcar pentru 500 de milioane de euro. Phil nu merge nicăieri, el înseamnă City. Nu vom mai cumpăra pe nimeni pe acea poziţie. Când va pleca David Silva vom şti exact cine este noul nostru magician. Un lucru este clar, Foden are locul lui în prima echipă a lui City. Este interesant de văzut dacă un alt manager îi va oferi şansa să crească sau nu" a spus Guardiola despre fotbalistul său.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: foden, guardiola, manchester city, netransferabil