You are here:

OFICIAL | Dinamo are antrenor! Cine va conduce lotul în noul sezon după plecarea lui Uhrin: "Timpul nu are răbdare cu noi"

OFICIAL | Dinamo are antrenor! Cine va conduce lotul în noul sezon după plecarea lui Uhrin: "Timpul nu are răbdare cu noi"

Dinamo București

Comentarii

Schimbări masive au apărut la Dinamo Bucureşti în această vară. Clubul a intrat în insolvenţă, jucătorii importanţi părăsesc echipa, iar antrenor în noul sezon va fi italianul Dario Bonetti.

Dusan Uhrin s-a despărţit de Dinamo Bucureşti

Dinamo risca să joace în prima etapă, cu FC Voluntari, fără antrenor. Dusan Uhrin a ameninţat că nu se prezintă şi pleacă, dacă Iuliu Mureşan nu-i va aduce jucătorii doriţi. În cele din urmă, cehul a plecat de la echipă: "Antrenorul principal Dušan Uhrin a decis să renunţe la conducerea tehnică a echipei noastre şi a cerut încetarea raporturilor contractuale cu clubul Dinamo Bucureşti, a anunţat directorul executiv Iuliu Mureşan. Am discutat foarte mult cu Dušan în fiecare zi a acestei săptămâni, la fel cum am procedat şi cu celalţi antrenori de la echipă, cu jucătorii şi cu personalul administrativ al bazei de pregătire de la Săftica. 

Am încercat să-l conving că lucrurile se vor schimba în bine cu această reorganizare a clubului, pentru echipă, pentru tot ce înseamnă Dinamo! Nu am reuşit să-i schimb decizia, cred că luase această hotărâre după cantonamentul din Turcia. 

Dušan a anunţat oficial că renunţă şi a propus rezilierea contractului fără alte pretenţii financiare, acceptată pe cale amiabilă împreună cu administratorul judiciar al clubului. 

Nu putem decât să-i mulţumim lui Dušan pentru tot ce a realizat la Dinamo într-un moment complicat în viaţa echipei şi să-i urăm mult succes în carieră. Dinamo trebuie să meargă mai departe, timpul nu are răbdare cu noi", a transmis Dinamo Bucureşti.  

Dario Bonetti e, oficial, noul antrenor de la Dinamo

Iuliu Mureşan a dezvăluit, pentru Telekom Sport, că s-a înţeles cu Dario Bonetti. Italianul a fost anunţat oficial drept noul antrenor al echipei la câteva ore distanţă. El revine în "Ştefan cel Mare", fiind unul dintre preferaţii fanilor.

"Am ajuns la un acord verbal cu Dario Bonetti, un antrenor care cunoaşte foarte bine ce înseamnă spiritul lui Dinamo, un tehnician respectat de suporteri pentru ataşamentul faţă de club. 

Sperăm să putem vorbi din nou de rezultate importante cu Dario Bonetti la conducerea echipei", este mesajul directorului executiv Iuliu Mureşan, transmis către toată suflarea dinamovistă prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.

2 trofee a câştigat Dinamo Bucureşti cu Dario Bonetti la conducerea tehnică a echipei, Cupa României şi Supercupa României, ambele în 2012. 

2009 este anul în care echipa noastră a reuşit, cu Dario Bonetti pe bancă, "Minunea de la Liberec" şi s-a calificat în grupele Europa League, aceasta fiind şi ultima performanţă notabilă în cupele europene pentru Dinamo. 

60 de ani va împlini Dario Bonetti peste o lună, pe 5 august. A jucat pentru Brescia, Sampdoria, AS Roma, AC Milan, Verona, Juventus şi Spal, având o carieră impresionantă în fotbalul italian. Cu Juventus a câştigat Cupa UEFA în 1990.  

Sestreze, Dundee FC, Potenza, Sopron, Gallipoli, Juve Stabia, prima reprezentativă a Zambiei, ASA Tg. Mureş şi Dinamo Bucureşti sunt echipele pregătite de Dario Bonetti în cariera de antrenor. 

41 de meciuri a adunat Dario Bonetti pe banca dinamoviştilor în Liga 1, Cupa României şi Europa League: 10 în perioada iunie-octombrie 2009 şi 31 în 2012, între lunile aprilie şi noiembrie", se mai arată în comunicatul transmis de Dinamo Bucureşti. 

Afla mai multe despre: dinamodario bonettidusan uhrin 

viewscnt
Articole similare