You are here:

OFICIAL | FC Barcelona a anunţat transferul lui Robert Lewandowski. Golgheterul polonez, gata să rupă plasele şi pe Camp Nou

OFICIAL | FC Barcelona a anunţat transferul lui Robert Lewandowski. Golgheterul polonez, gata să rupă plasele şi pe Camp Nou

Bayern Munchen

Comentarii

FC Barcelona a confirmat transferul lui Robert Lewandowski de la Bayern Munchen, la puţin timp după ce gruparea germană a oficializat despărţirea acestuia după opt ani petrecuţi în Bavaria.

OFICIAL | FC Barcelona a anunţat transferul lui Robert Lewandowski

UPDATE | FC Barcelona a anunţat transferul lui Robert Lewandowski de la Bayern Munchen. Acesta va efectua vizita medicală şi va semna contractul cu gruparea pregătită de Xavi.

Polonezul soseşte la formaţia catalană după opt ani petrecuţi la campioana Germaniei.

Golgheterul de 33 de ani va avea un salariu de nouă milioane de euro, conform lui Luis Rojo, jurnalistul MARCA.

După semnarea contractului, Lewandowski se va alătura echipei, la New York, pentru turneul nord-american.

Prezentarea oficială a noului jucător va fi făcută la Barcelona, cu ocazia tradiţionalului turneu Joan Gamper.


OFICIAL | Bayern Munchen a confirmat despărţirea de Lewandowski şi a anunţat acordul său cu Barcelona

Bayern Munchen a anunţat, sâmbătă, despărţirea de atacantul Robert Lewandowski, jucător în Bavaria încă din 2014.

Internaţionalul polonez va ajunge la FC Barcelona, iar campioana din Bundesliga va primi până la 50 de milioane de euro în schimbul golgheterului său.

Conducerea campioanei Bundesligii a vorbit despre plecarea lui Lewandowski şi a anunţat acordul său cu FC Barcelona.

"Am convenit să-l eliberăm pe Robert Lewandowski. Avem un acord verbal cu FC Barcelona, ​​contractul este încă în aşteptare.

Ştim foarte bine pentru ce trebuie să-i mulţumim lui Robert, dar şi alţi jucători mari au părăsit FC Bayern în trecut şi chiar şi după aceea, lumea lui Bayern nu s-a prăbuşit. Dimpotrivă, a continuat adesea cu şi mai mult succes", a declarat Oliver Kahn, directorul general al grupării bavareze, conform site-ului oficial al clubului.

”Robert Lewandowski a făcut lucruri grozave pentru FC Bayern. Am vorbit pe larg cu colegii noştri de la Barcelona şi am clarificat detaliile.

Şi-a luat rămas bun în această dimineaţă. După călătoria noastră în SUA, va veni înapoi încă o dată şi vom bea o cafea împreună. Îi dorim mult succes la noul său club", a completat Hasan Salihamidzic, membrul consiliului pentru sport de la Bayern.

Bavarezii şi-au securizat un jucător esenţial

De asemenea, în plin proces de despărţire de Lewandowski, Bayern Munchen a oficializat şi faptul că înţelegerea dintre club şi germanul Serge Gnabry a fost prelungită pentru încă patru ani

În ciuda faptului că în ultimele săptămâni, Chelsea şi Arsenal şi-au manifestat interesul pentru Serge Gnabry, acesta a ales să rămână la Bayern Munchen, club pentru care evoluează din 2018.

”Am reflectat mult la ceea ce îmi doresc pentru următorii ani şi, în cele din urmă, am ajuns la concluzia că vreau să rămân aici, la Bayern, pentru a câştiga noi trofee, pentru a cuceri Liga Campionilor – dar de data aceasta în faţa fanilor noştri.

Îmi doresc să trăiesc toate momentele mari ale carierei mele aici, nu în altă parte!”, a declarat Gnabry, pentru site-ul oficial al lui Bayern.

Spre deosebire de Lewandowski, al cărui transfer la Barcelona este iminent, Gnabry a ales să rămână în Bavaria. Jucătorul şi-a extins contractul până în 2026.

Robert Lewandowski a petrecut opt ani la Bayern Munchen. În această perioadă a marcat 344 de goluri în 375 de meciuri. A livrat şi 72 de pase decisive.

Polonezul a luat absolut toate trofeele alături de bavarezi, inclusiv UEFA Champions League, în 2020.

Serge Gnabry are 64 de goluri şi 40 de pase decisive în 171 de meciuri disputate la Bayern. Internaţionalul german are şi 20 de reuşite în 34 de selecţii pentru naţionala ţării sale.

Afla mai multe despre: lewandowskibayern munchen 

viewscnt
Articole similare