James Lea Siliki (28 de ani), fostul mijlocaş al celor de la PSG, Rennes sau Middlesbrough, a semnat cu Gloria Buzău.
Mijlocaşul care a evoluat ultima oară în a doua ligă din Turcia, la Genclerbirligi, a rămas fără echipă la începutul lunii iulie a anului trecut.
Fotbalistul francez a avut parte de un început promiţător al carierei. Crescut de PSG, Siliki a făcut pasul spre grupele de juniori ale celor de la Guingamp, până să ajungă la echipa mare a celor de la Stade Rennais, în 2017.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gloria Buzău a semnat cu un fost mijlocaş de la Stade Rennes
Împrumutat de francezi în Championship, la Middlesbrough, mijlocaşul care a ales să reprezinte naţionala Camerunului s-a întors din împrumut şi a fost cedat permanent la Estoril Praia, în Portugalia, în 2022.
Un sezon a petrecut Siliki în Portugalia. A urmat o perioadă de şanse luni ca jucător liber de contract, până să ajungă la Genclerbirligi, iar acum, după aproximativ opt luni petrecute fără echipă, Siliki a semnat cu Gloria Buzău.
Francezul a semnat cu Gloria Buzău şi în contextul plecării lui Dario Canadija în Kazakhstan, la Ordabasy.
"Bine ai venit, James Lea Siliki!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În vârstă de 28 de ani, James-Edward Manfred Léa Siliki a început fotbalul la academia celor de la Paris Saint-Germain însă Stade Rennais a fost clubul care i-a oferit debutul la profesionişti, în 2021.
Bretonii au preferat să-l împrumute ulterior la Middlesbrough, fiind cedat, în cele din urmă, la Estoril, în Portugalia. Ultimul club la care a evoluat este Genclerbirligi, grupare din liga secundă turcă. Fotbalistul născut la Sarcelles poate evolua ca mijlocaş central are şi experienţa cupelor europene, cu patru meciuri jucate în Champions League.
De asemenea, pentru Rennes a evoluat de nouă ori în Europa League, în sezoanele 2018/2019 şi 2019/2020. 84 de partide în prima ligă a Franţei, o altă statistică respectabilă adăugată în cartea de vizită a mijlocaşului. Pentru Estoril, camerunezul a evoluat de 22 de ori în Liga Portugal, primul eşalon lusitan.
Noul jucător al Gloriei a apărat culorile Franţei la tineret, însă a ales, în cele din urmă, să reprezinte Camerunul, ţară pentru care a strâns unsprezece prezenţe. A debutat în 2021, într-un amical câştigat contra Nigeriei.", au transmis cei de la Gloria Buzău, pe Facebook.
- Citește și
- Adrianinho, fiul legendarului Adriano, a semnat cu o echipă din Europa. Unde va juca fotbalistul în vârstă de 18 ani
- Care este starea lui Mircea Lucescu, la o lună distanţă de debutul României în preliminariile Cupei Mondiale: "100%"
- "Poate pe mulţi i-a surprins". Verdict înaintea debutului naţionalei României în preliminariile pentru Mondial
- Marius Şumudică nu se lasă intimidat de Gigi Becali după ce patronul FCSB şi-a anunţat primul "11" pentru derby: "Orice echipă ar alinia..."
- Se umple din nou Arena Naţională? FCSB a anunţat preţurile biletelor pentru meciul cu Lyon. Când vor fi puse la vânzare
- Becali a dezvăluit problema lui Târnovanu, din timpul derby-ului cu Dinamo: "Nu-şi mai simţea picioarele!". Ce sumă cere pentru transferul portarului
- "Când a trebuit să bată, Rapid a bătut cu Farul, când a trebuit să piardă, a pierdut". Marian Iancu l-a distrus din nou pe Şucu
Afla mai multe despre: superliga, gloria buzau, james lea siliki