Atletico Madrid a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu Villarreal pentru transferul mijlocaşului spaniol Rodri, care a semnat un contract valabil cinci ani cu gruparea de pe Wanda Metropolitano.
Conform presei spaniole, clubul din capitala Spaniei plăteşte 25 de milioane de euro pentru primul transfer al verii, dintre care cinci milioane în funcţie de performanţele fotbalistului.
Rodrigo Hernandez Cascante are 21 de ani, 1,90 metri înălţime şi este născut la Madrid. El a petrecut, de altfel, cinci ani la academia de juniori a lui Atletico, după care a ajuns la Villarreal. La "Submarinul Galben" şi-a făcut debutul în sezonul 2015-2016 şi a strâns, în total, 84 de meciuri, două goluri şi şase pase decisive.
Pe site-ul echipei Atletico, Rodri este descris drept "un mijlocaş foarte talentat, cu calităţi excelente precum jocul aerian şi poziţionarea. Punctul său forte este recuperarea, îfiind jucătorul cu cele mai multe recuperări reuşite din sezonul recent încheiat al campionatului Spaniei - de 320 de ori. De asemenea, Rodri este foarte bun cu mingea la picior, iar în sezonul 2017/2018 din La Liga a ocupat locul trei în topul celor mai buni pasatori".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acuerdo con el @VillarrealCF para el traspaso de Rodri ➡ https://t.co/IxQ8LZLbDU #AúpaAtleti pic.twitter.com/n5tC3nDXjp
— Atlético de Madrid (@Atleti) May 24, 2018
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.