Organizaţia Mondială a Sănătăţii a trimis un reprezentant în Belarus, unde a avut şi a patra etapă din campionatul intern de fotbal. În timp ce guvernul din Belarus nu a luat nicio măsură împotriva răspândirii COVID-19, OMS e alarmată de situaţia ţării din estul Europei.
Cei 9.5 milioane de locuitori ai Belarusului sunt expuşi virusului care face ravagii în lume. Totuşi, în ţara condusă de Alexander Lukashenko viaţa continuă, la fel ca fotbalul. De atfel, campionatul de fotbal din Belarus e singurul care încă se joacă în Europa, în plină pandemie de coronavirus.
În schimb, reprezentantul OMS trimis la Minsk, Dr. Patrick O'Connor, consideră că pericolul e uriaş: “Numărul cazurilor cu coronavirus se dublează la două, trei zile. Situaţia actuală cere măsuri. Există dovezi ale unei infectări în masă”, a declarat Dr. Patrick O'Connor, conform News.yahoo.com. În tot acest timp, fotbalul continuă în Belarus.
În timp ce numărul cazurilor creşte în Belarus, ministrul sănătăţii, Vladimir Karanik, susţine că are situaţia sub control: „Întreruperea campionatelor nu e de competenţa mea", menţionând că cei decedaţi până în acest moment cei decedaţi sufereau şi de alte boli.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Aproximativ 650 de kilometri separă România de Belarus.
- 2.226 de cazuri confirmate şi 23 de decese sunt cifrele înregistrate de Belarus până în acest moment.
Preşedintele Belarusului, Alexander Lukashenko, desconsideră pandemia de coronavirus
În Belarus, nu s-au luat măsuri împotriva răspândirii COVID-19, iar preşedintele ţării, Alexander Lukashenko, pare că nu ia deloc în serios acest virus: "Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi. Dacă mă poate împiedica ceva să joc hochei? Este posibil, însă de ce? Nu înţeleg. Nu există niciun virus aici. Vedeţi vreunul?", a întrebat-o Lukashenko pe ziarista care l-a intervievat după joc.
"Coronavirusul este doar o nouă psihoză, de care vor profita unii oameni şi care le va face rău altora. Lumea civilizată înnebuneşte. Este o stupiditate totală să închizi graniţele. Panica poate fi mai dăunătoare decât virusul în sine", a mai declarat şi cu alte ocazii Lukashenko.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: belarus, oms, coronavirus, covid-19