Daniel Pancu, antrenorul de 41 de ani al Rapidului, a rememorat un episod din cariera sa de fotbalist, când a fost dorit de Gigi Becali la marea rivala a giuleştenilor. Deşi nu a acceptat oferta, Pancu spune că-i va purta respect pentru tot restul vieţii patronului din FCSB, pentru că s-a gandit la el în timp ce alţii îl considerau ”terminat”.
"Eram la el şi i-am spus că mă duc să vorbesc cu soţia, dar şi-a dat seama că nu se poate. Nu i-am numărat, banii erau pe masă, dar erau foarte mulţi. Ce motiv aveam să accept? Banii nu aveau valoare pentru mine, dacă urmăream asta... la Şahtior puteam să iau doar la o simplă semnătură, se înţeleseseră cei de la Doneţk cu Beşiktaş... mă rog, nu am vrut să merg, mă simţeam extraordinar în Turcia", a declarat Daniel Pancu la ProSport.
"Eram în moment de formă foarte slab, semnasem rezilierea cu Bursaspor, în ianuarie - ferbruarie, era iarnă, iar domnul Becali s-a gândit la mine. În schimb, cineva de la Rapid, nu-i dau numele, vorbea de mine ca şi cum eram terminat, deci ai mei spuneau asta, dar nu era aşa deloc, ca dovadă că mi-am revenit foarte bine. Deci, un duşman de la Steaua (n.r. - Gigi Becali) credea foarte mult în mine şi pentru asta i-am spus că-l respect toată viaţa mea", a explicat Pancu.
Rapid, echipa antrenată de Pancu, va debuta în Liga 2 cu Farul, în Regie. Meciul va fi programat sâmbătă (3 august), ora 18.00.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, daniel pancu