Partidele din faza grupelor turneului final al CE de tineret, la care participă şi România, se vor disputa fără spectatori.
Deşi UEFA a amânat cât mai mult momentul deciziei finale, sperând că partidele se vor putea disputa cu un procent din capacitatea stadioanelor ocupat de spectatori, acest lucru nu va fi posibil.
Ţinând cont de restricţiile impuse de autorităţile din Ungaria şi Slovenia din cauza contextului pandemic, spectatorii nu vor fi prezenţi în tribune la partidele din faza grupelor. O decizie în ceea ce priveşte fazele superioare, programate să se dispute în perioada 31 mai – 6 iunie, va fi luată ulterior.
Reprezentativa Under 21 a României va participa în perioada 24-30 martie la faza grupelor a Campionatului European U21 din Ungaria şi Slovenia. Distribuită în grupa A, alături de ţara gazdă, Germania şi Ţările de Jos, selecţionata României va disputa toate cele trei partide la Budapesta, pe Stadionul Új Bozsik.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Faza grupelor va avea loc în perioada 24-31 martie 2021, în timp ce fazele eliminatorii se vor disputa între 31 mai şi 6 iunie 2021. Programul tricolorilor este următorul:
- 24 martie, 22:00: România – Ţările de Jos;
- 27 martie, 19:00: Ungaria – România;
- 30 martie, 19:00: Germania – România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: campionatul european