You are here:

Personalul echipelor de Formula 1 va fi testat din două în două zile

Personalul echipelor de Formula 1 va fi testat din două în două zile

Formula 1

Comentarii

Directorul tehnic al Formual One Group, Ross Brawn, a declarat că personalul echipelor va fi testat din două în două zile în timp ce se va afla în locurile în care se organizează curse, informează motorsport.com.

"FIA face o treabă excelentă construind structura de care avem nevoie. Toată lumea va fi testată şi va avea autorizaţie înainte de a putea merge în paddock. Şi apoi, la fiecare două zile, vor fi efectuate teste în timp ce se află în paddock. Asta va fi în colaborare cu o instituţie autorizată şi cu siguranţă vom păstra acest sistem pentru toate cursele europene, vom folosi aceleaşi facilităţi pentru a efectua testarea respectivă. Ne putem asigura că toată lumea este testată în acel mediu şi testată în mod regulat", a declarat Brawn, la Sky Sports.

El a precizat că nu poate fi impusă distanţarea fizică decât între echipe, nu şi în cadrul lor, dare mediul unui <team> va fi sigur, astfel că personalul poate fi în contact.

"Vom avea restricţii cu privire la modul în care oamenii se pot deplasa în paddock. Nu putem ţine distanţa socială în cadrul unei echipe, nu poţi să faci asta. Aşadar, trebuie să creăm un mediu în sine, care este efectiv o mică bulă de izolare. Echipele vor rămâne în propriile grupuri. Nu se vor amesteca cu alte echipe. Vor sta în propriile lor hoteluri. Nu vor fi acolo <motorhome-uri>. Ne vom asigura că respectă toate cerinţele. Lucrăm enorm şi noi şi FIA. Sunt foarte încurajat să văd şi să aud că vom putea oferi un mediu sigur", a adăugat Brawn.

Startul Campionatului Mondial de Formula 1, amânat din cauza pandemiei de coronavirus, ar urma să fie dat la 5 iulie, pe circuitul de la Spielberg, în Austria, unde ar putea fi organizată o cursă fără spectatori.

Până în prezent, au fost amânate sau anulate zece etape din cele 22 de etape ale acestui sezon al Campionatului Mondial de Formula 1, din cauza pandemiei de coronavirus, cursele din Australia, care era prima etapă, la 15 martie, Bahrain, Vietnam, China, Olanda, Spania, Azerbaidjan şi Canada, în timp ce Marele Premiu al Principatului Monaco şi cel al Franţei au fost anulate.

Chase Carey, CEO Formula One Group, s-a arătat optimist cu privire la disputarea sezonului 2020 al F1, care ar urma să înceapă în Austria, la 5 iulie, şi să fie format dintr-un număr de curse cuprins între 15 şi 18.

Afla mai multe despre: ross brawnformula 1coronavirus 

viewscnt
Articole similare