Dănuţ Lupu, fostul mijlocaş al lui Dinamo şi al naţionalei României, a povestit la Look Sport+ unul dintre cele mai grele momente din viaţa sa.
Lupu a admis că a primit o a doua şansă din partea lui Dumnezeu. Când a fost dezlegat de la aparate, uitase practic să meargă şi a avut nevoie de două zile pentru a se reacomoda.
”A fost un moment în care plămânii mei funcţionau cu 8% din capacitate. Poate datorită sportului mi-a rezitat inima, pentru că, altfel, în acel moment au fost pacienţi care respirau cu 40% din plămâni şi nu au rezitat. Poate Dumnezeu mi-a dat a doua şansă. Vorba fiului meu, mai am câteva vieţi, ca pisica” a spus Danuţ Lupu.
De atunci, Dănuţ Lupu a reuşit să se lase de fumat. Până la incidentul care îi putea fi fatal, a mai încercat să renunţe la tigări, însă niciodată nu s-a putut abţine mai mult de şase luni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Perioada din 2016 a fost cea mai gravă. Să stai în pat câteva săptămâni, nu e ok. În primele 10 zile nu am ştiut nimic. M-am trezit cu o cască pe cap. Am beneficiat de şansa dată de Dumnezeu. Când m-am dezlegat de aparate, am reînvăţat să merg. Uitasem să merg, am avut nevoie de două zile. A fost şi problema cu fumatul. Acum nu mai fumez. Din februarie 2016, de când m-am externat, nu am mai fumat. Am mai încercat să mă las, dar nu am putut. Nu am reuşit mai mult de şase luni”, a mărturisit Dănuţ Lupu, la emisiunea Look Sport Live.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: danuţ lupu