You are here:

Popescu pune rezultatul dezastruos din meciul cu Gent pe seama lipsei de experienţă în competiţiile europene

Popescu pune rezultatul dezastruos din meciul cu Gent pe seama lipsei de experienţă în competiţiile europene

Fotbal

Comentarii

Viitorul a revenit în ţară după înfrângerea neaşteptată cu Gent. Oficialii nu şi-au pierdut încredere şi sunt convinşi că echipa va putea întoarce scorul în retur.

”Cu siguranţă că nu sunt foarte fericiţi după prima repriză proastă pe care au făcut-o în meciul de aseară, din păcate nu am intrat conectaţi cum am fi dorit şi am primit foarte repede primele două goluri, după care am reuşit să echilibrăm, am marcat golul de 2-1.

După care, anumite greşeli din cauza experienţei mai puţine în competiţiile internaţionale au venit şi celelalte 3 goluri.

Repriza a doua a fost diferită, am încercat să echilibrăm jocul, am marcat două goluri, am avut şi ocazii să facem 6-4.

Din păcate, în cupele europene aşa se întâmplă în momentul în care dai dovadă de slăbiciune şi nu interpretezi meciul aşa cum trebuie, adversarul te pedepseşte.

Dacă la noi în campionat lucrurile stau diferit, în competiţiile internaţionale lucrurile sunt mai complicate

Văzând repriza a doua, noi avem încă speranţe că putem întoarce rezultatul. Nu va fi uşor, bineînţeles, avem o echipă în faţă foarte periculoasă, cu jucători valoroşi în compartimentul ofensiv, jucători care ne-au pus reale probleme în meciul de aseară, însă noi trebuie să credem pentru că aceasta este meseria fotbaliştilor, să creadă până în ultimul moment.

Uitându-ne la repriza a doua pe care am făcut-o în meciul de aseară, cred că putem spera într-o minune.

Am spus-o de la început, Gent este o echipă net superioară, joacă într-un campionat mult mai puternic decât campionatul nostru, dar eu cred că noi am fi putut face un rezultat mult mai bun dacă am fi interpretat anumite faze pe care le-am interpretat foarte greşit, diferit.

Am luat 4 goluri pe 4 acţiuni de contraatac ale adversarului nostru, noi atacam, mergeam cu toată echipa sus după care  pierdeam mingea şi aşa au fost 4 dintre cele 5 goluri din prima repriză”, a spus Gică Popescu la revenirea în ţară.

FC Viitorul a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 6-3 (5-1), de formaţia belgiană KAA Gent, în manşa I a turului al doilea preliminar al Ligii Europa. Gazdele au condus cu 6-1, după 50 de minute de joc. Returul va avea loc peste o săptămână.
 
Învingătoarea din această dublă manşă va evolua cu câştigătoarea dintre AEK Larnaca (Cipru) şi Levski Sofia (Bulgaria), în turul al treilea preliminar al Ligii Europa. În meciul tur, disputat în Cipru, gazdele s-au impus cu 3-0 (Giannou '67, Ruiz '70, Hevel '75 - bulgarul Milanov a fost eliminat în minutul '45+2).

Afla mai multe despre: gica popescuviitorul 

viewscnt
Articole similare