Portarul naţionalei de futsal a Noii Zeelande, Atta Elayyan, se numără printre victimele atacurilor de vineri de la cele două moschei din Christchurch, a anunţat federaţia neo-zeelandeză.
“New Zealand Football este profund întristată de vestea morţii internaţionalului de futsal Atta Elayyan. Portarul în vârstă de 33 de ani, care a jucat în 19 meciuri pentru echipa naţională, se numără printre victimele atacului terorist de la Christchurch, de vineri după-amiază”, se arată pe site-ul nzfootball.co.nz.
Elayyan se ruga în moscheea Masjid Al Noor, aflată în apropierea Hagley Park, în momentul în care a fost împuşcat mortal. Atta Elayyan, născut în Kuwait, era căsătorit şi avea o fiică.
În cele două atacuri de la moscheile din Christchurch au murit 50 de persoane şi alte 50 au fost rănite.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: noua zeelanda, atac