You are here:

Postecoglou a făcut anunţul. Cât de gravă este accidentarea lui Drăguşin, înlocuit pe finalul meciului cu Nottingham Forest

Postecoglou a făcut anunţul. Cât de gravă este accidentarea lui Drăguşin, înlocuit pe finalul meciului cu Nottingham Forest

Premier League

Comentarii

Radu Drăguşin (22 de ani), fundaşul român al celor de la Tottenham Hotspur, a părăsit terenul de joc în minutul 87 al partidei cu Nottingham Forest.

Ange Postecoglou, antrenorul celor de la Tottenham Hotspur, a tras concluziile partidei pierdute de echipa sa în etapa de Boxing Day, 0-1 pe terenul revelaţiei sezonului din Premier League, Nottingham Forest.

Una dintre formaţiile care s-a zbătut pentru evitarea retrogradării în ultimele sezoane, în Anglia, ocupă în prezent locul 3 în clasamentul din Premier League. Echipa lui Nuno Espirito Santo, fost antrenorul al celor de la Tottenham sau Wolves, a reuşit să învingă mai mulţi giganţi ai campionatului în actuala stagiunii.

În acest sezon, formaţia lui Nuno Espirito Santo le-a învins pe Liverpool, Manchester United, Aston Villa şi Tottenham, dintre echipele din partea superioară a clasamentului din sezonul trecut.

Radu Drăguşin, singurul fundaş central disponibil pentru Tottenham, ieşit accidentat

Ange Postecoglou a vorbit despre accidentarea lui Radu Drăguşin, fotbalist pe care l-a scos din teren în minutul 87.

"S-a resimţit puţin. S-a rănit la gleznă şi a spus că nu poate continua, aşa că va trebui doar să aşteptăm şi să vedem ce se va întâmpla.", a transmis Postecoglou, conform Football London.

Tottenham îşi încheie anul cu un meci pe teren propriu, împotriva celor de la Wolves. În cazul în care nu îl va avea la dispoziţie pe Radu Drăguşin, Postecoglou va fi nevoit să se bazeze pe alţi fotbalişti de profil defensiv, precum Archie Gray sau Yves Bissouma.

 

Afla mai multe despre: premier leagueange postecoglouradu dragusintottenhamspursnottingham forest 

viewscnt
Articole similare