You are here:

PREMIUM | Din biroul lui Sir Alex, direct în istoria fotbalului. Puştiul care s-a transformat în cel mai faimos britanic din toate timpurile

PREMIUM | Din biroul lui Sir Alex, direct în istoria fotbalului. Puştiul care s-a transformat în cel mai faimos britanic din toate timpurilegalerie foto

Premium

Comentarii

Este singurul fotbalist englez care a cucerit titlul de campion în patru ţări diferite. Destinul a făcut din el o jucărie de marketing, iar astăzi este considerat probabil cel mai cunoscut sportiv britanic din istorie. Dar înainte să fie un super-star, ale cărui venituri au trecut şi încă trec de 50 de milioane de dolari pe an, David a fost şi super fotbalist, care în 1999 a terminat pe doi cursa pentru Balonul de Aur.

Scriptul prototip pentru un fotbalist britanic faimos ar putea fi ceva de genul: zece ani de carieră (cu puţin noroc), eventual câştigarea un titlu de campion (cu şi mai mult noroc), apoi faptul că lumea te recunoaşte pe stradă, deci eşti celebru, ceva mai bogat decât alţii, iar la final, după ce te retragi, te alături corului de legende ale sportului pentru care se transformă în comentatori sportivi (din nou cu noroc) sau un pundit cum îi spun britanicii. Pentru el însă, scriptul prototip e diferit. Despre el se spune că a ajuns la timp in intersectia care topeste trei forme de cult diferite: fotbalul, stilul global pop si veneratia pentru celebritate.

Probabil cel mai faimos sportiv pe care l-a dat Marea Britanie vreodată are o poveste diferită. În 2004, cei de la Times l-au inclus în topul celor mai influente 100 de personalităţi din lume! Odată cu el, întinderea şi aşezarea lumii fotbalului au luat-o razna. Hărţile şi buna rânduială a vremii s-au dat peste cap, iar Anglia s-a întins, ca un fulger, până la Hollywood.

Fotbalistul a devenit o imagine, o industrie, ba chiar un deschizător de drumuri în acest sens. Un public fidel a cumpărat imaginea idolului şi, odată cu ea, tricouri, parfumuri, spumă de ras, telefoane mobile, ochelari, haine, pantofi de sport, costume, pantofi normali şi băuturi. Această capacitate uluitoare de a fascina prin simpla suprapunere peste orice, chiar şi dincolo de terenul de fotbal, l-a transformat într-un personaj unic. Şi nimic n-a fost întâmplâtor. Înainte să fie însă super-star, ale cărui venituri au trecut şi încă trec de 50 de milioane de dolari pe an, tipul a fost şi super fotbalist. Iar înainte să fie super fotbalist a fost doar un copil născut în sudul Londrei, dintr-o relaţie frumoasă a unui instalator cu o coafeză.

"Da Doamne să fie băiat!"

După ce treci de legendarul Wembley Stadium şi traversezi Hendon Way, undeva în Upper Walthamtow spre Snaresbrook Road se află Spitalul Universitar Whipps Cross.

Cele 15-20 minute cât însumează aproximativ 5 mile ce despart Ridgeway Park de Spitalul de urgenţe se transformă în zile pentru Sandra. Ted goneşte pe drum, în timp ce-şi aude soţia suspinând şi plângând: "Nu mai rezist! Te rog, dragule, mergi mai repede. Te rooog, mergi mai repede!".

Dar Ted conducea deja cu 90km/h, iar spectaculoasa intrare a Spitalului Universitar era la vedere. Pe tot drumul spre Leytonstone, capul familiei rostea în gând o rugăciune. În astfel de situaţii tensionate, oamenii recurg ultimul recurs: relaţia cu Divinitatea. Dar, chiar dacă te gândeşti şi tu, la fel ca mine, că Ted se ruga că pruncul să-i fie sănătos, vom afla cu stupoare că în capul instalatorului din sud-estul Londrei, bătălia era alta. Omul îşi dorea din suflet un băiat şi ăsta era singurul gând care-l domina complet.

Până la urmă a ieşit bine. Cu ajutorul medicului Henry Woorsmallow, David Edward "Ted" Alan şi Sandra Georgina aduceau pe lume un băiat cât se poate de sănătos. Al doilea copil al familiei după Lynne Georgina.

Cum a rămas Lady Princeslow fără replică în faţă unui copil: "Vreau să fiu fotbalist!"

Suntem într-un cartier important din sud-estul Londrei, cu miros şi lumină distincte între celelalte tradiţii onirice ale Capitalei. Sudul-estul e, imediat ce treci Tamisa, un spaţiu mai larg şi mai poematic decât sud-vestul. Mai sărac decât Nordul snob şi comercial al oraşului şi văruit în verde de parcuri şi frunzişuri foioase.

Acolo vezi cât încape cu ochii străzi lungi şi case mari, aterizate din poala Victoriei, pe la sfârşitul anilor 1800. Tot acolo, Ridgeway Park are cam 3.5 mile lungime. În zona asta din Chingford jucau cei de la Ridgeway Rovers. O echipa antrenată de Ted, Stuart Underwood şi Steve Kirby. La această echipă de copii, până la vârstă de 8 ani, puştiul reuşea să marcheze peste 100 de goluri în două sezoane disputate în Enfield District League. În paralel mergea la Chase Lane Primary School, pentru că apoi să urmeze cursurile Chingford Foundation School.

Într-o zi, profesoara şi-a adunat toţi elevii şi le-a pus întrebări de oameni mari. Clişeica şi banala întrebare "ce vrei să te faci când vei fi mare" n-a lipsit. Dialogul cu fiul lui Ted şi al Sandrei a fost însă senzaţional:

"Şi tu, ce vrei să te faci când o să fii mare?"
- Vreau să fiu fotbalist!
"Da, dar ştii că asta nu e un job. Ce-ţi doreşti să faci cu adevărat în viaţă?
- Păi, să fiu un fotbalist atât de celebru încât dumneavoastră să vă amintiţi că mi-aţi fost profesoară, iar întrebarea asta să n-o uitaţi niciodată.

Lady Princeslow a rămas fără replică. Şi cu siguranţă, astăzi, îşi aduce aminte acel episod ce părea banal. Într-o primăvară tipic londoneză, vineri, un copil i-a făcut în inocenţa sa o promisiune. Ba chiar, şi-a respectat-o. Nu a ajuns doar celebru ci şi legendar!

Mascota care şi-a petrecut ziua de naştere în biroul lui Alex Ferguson

La vârstă de 11 ani, mezinul familiei îşi urma din ce în ce mai tare chemerea. Devenise atât de bun încât a fost ales de FC Barcelona pentru a participa la un antrenament în urma unui concurs de tinere talente la care a participat când era membru al Şcolii de Fotbal Bobby Charlton. În acelaşi timp a venit şi prima dezamăgire. I s-a refuzat un loc în liga de juniori pentru că era considrat "prea mic".

În 1986 a fost mascotă. Da, aţi citit bine! A fost mascotă la un meci Manchester United - West Ham United. A fost un an agitat pentru el pentru că trecuse un trial cu Leyton Orient (formaţie din Londra) şi bătuse la porţile lui Tottenham Hotspur, una dintre marile formaţii ale oraşului. Pentru doi ani a jucat însă pentru Brimsdown Rovers Youth Team fiind declarat cel mai bun jucător sub 15 ani.

La vârstă de 14 ani, în 1989, şcolarul avea să semneze contractul vieţii sale. Atunci când Manchester United îţi face o oferta, nu mai stai prea mult pe gânduri. Vorbim de clubul care prin excelenţă, cristalizează un fel de a gândi şi de a educa, nu de a cumpăra şi incleia laolaltă jucători de vârf.

Cele mai multe aniversări ale unui copil care împlineşte 14 ani se învârt în jurul tortului şi a prietenilor de aceeaşi vârstă, iar principalul obiectiv este deschiderea cadourilor. Pentru el n-a fost aşa. Şi-a petrecut aniversarea vârstei de 14 ani în biroul lui Alex Ferguson, îmbrăcând o cămăşă proaspăt călcată şi o cravată specială. De ce specială? Pentru că era roşie şi avea pe ea emblema clubului Manchester United Football Club.

Toată după amiază a petrecut-o în compania celui care avea să devină cel mai mare manager din toate timpurile. Abia spre sfârşit, Ferguson şi-a amintit că David era totuşi un copil. I-a făcut cadou o prăjitură comandată rapid prin intermediul ui Martin Riley, unul dintre "ajutoarele" sale. A fost o zi încărcată pentru puşti, dar şi pentru managerul lui United. Va imaginaţi cum Sir Alex a stat aproape o zi întreagă încercând să convingă un copil de 14 ani de toate beneficiile pe care i le aducea un club că Manchester United? Probabil că nu.

La fel cum va vine greu să credeţi că puştiul nu a plecat prea impresionat în acea zi din birou. Pentru el calculele erau simple: transferul era de vis, dar asta însemna să-şi părăsească familia şi prietenii din Londra. Tatăl său, Ted era un mare susţinător al "diavolilor". Atât de mare, încât primul băiat născut în familie a purtat numele David Robert Jospeh. David era de fapt numele său, al părintelui, deci alegerea era oarecum evidentă. Dar Robert vine de la "Bobby". Adică de la Charlton, omul pe care l-a idolatrizat. Cumva, ceea ce Ferguson n-a reuşit într-o zi întreagă, a reuşit tatăl sau în următoarele zile: puştiul a fost convins că Manchester United este exact ceea ce are nevoie în viaţa sa.

Clasa '92: Giggs, Butt, Scholes, fraţii Neville şi...

Când a semnat pe linia punctată din josul paginii, contractul cu Man United, David nu s-a gândit nicio secundă că tot ceea ce a visat se va şi îndeplini.

Încet, dar sigur, şi-a făcut loc printre cei mai buni copii ai Academiei, iar în 1992, excepeţionala grupă de juniori pe care o pregătea Ferguson pentru următorul salt de calitate, începea să confirme. Alături de el evoluau alţi "copii" talentaţi precum Ryan Giggs, Nicky Butt, Paul Scholes sau fraţii Neville. Au câştigat în acel an FA Youth Cup cu puştiul lui Ted în prim plan: el a marcat în prima manşă a finalei cu Crystal Palace încheiată 6-3 la general şi a fost de departe cel mai bun de pe teren în retur.

Performanţele sale i-au obligat pe oamenii din jurul lui Sir Alex să-l propună la prima echipă. Dar Ferguson ştia deja pe cine se bazează. O aflase încă din acea după amiază petrecută pe 2 mai în biroul sau, în compania unui puşti de doar 14 ani.

Golul care schimbă vieţi: magia balistică a unui puşti necunoscut

Selhurst Park, Londra, 1996. Golurile lui Eric Cantona şi Denis Irwin din minutele 25 şi 38 asigurau un avans confortabil echipei Manchester United în duelul cu mult mai slab cotata grupare londoneză, Wimbledon.

În minutele de prelungire, mingea ajunge la picioarele unui tip blond, în vârstă de 21 de ani, recent rechemat de Sir Alex de la Preston North End. Îl vede pe portarul gazdelor ieşit din poartă. Ghetele sale Adidas Predator lovesc mingea cu precizie de la peste 55 de metri de poartă adversă.

Tot stadionul a amuţit. Toată planetă a admirat traictoria extraordinară imprimată mingii. Magia balistică se transformă într-un gooool senzaţional!! Unul dintre acele goluri care schimbă vieţi: "Mingea a părut să fie în aer pentru câteva ore, apoi a coborât uşor spre plasa porţii. Am izbucnit, eram în al 9-lea cer" avea să mărturisească şi el.

Purtătorul tricoului cu numărul 10 din acel meci a înscris unul din golurile de snooker aerian pe care le reuşesc doar marii fotbalişti. Iar din acel moment, Anglia fotbalistică i s-a închinat. O mare parte din ea, chiar fără să ştie. A devenit titular la Manchester United în acel sezon, ajutând la păstrarea titlului şi a fost votat „Cel mai bun tânăr jucător al anului” de către „Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti” din Anglia.

 

Finala Ligii Campionilor. Ce finală!

Camp Nou, Barcelona, 26 mai 1999. Fotbalul e, încă, în stare să tranşeze, lucid, fără recurs, vreme de exact o oră şi jumătate destine. Mario Baseler a deschis scorul în finala Ligii Campionilor pentru Bayern Munchen.

Din minutul 6 până în minutul 91, bavarezii au cucerit trofeul. Ultimele 3 minute au aparţinut însă "diavolilor" şi lui David. Geniul său tutelar a condus la un deznodământ la care nici cel mai fidel fan al "diavolilor" nu mai visa.

El a fost omul care a centrat la ambele cornere care au dus la golurile marcate de Sheringham (91) şi Solskjaer (93). În cele din urmă, diferenţa care a dictat numele campioanei a venit din amprenta adâncă pe care Ferguson o lasă asupra echipelor pe care le construieşte şi din inspiraţia puştiului pe care a încercat să-l convingă la 14 ani să semneze cu echipa sa.

Ce rămâne după David Beckham

Sir Alex Ferguson şi-l amintea astfel în biografia sa: "A fost extraordinar. Când a venit prima dată la noi, la antrenamentele echipei mari, era mereu primul. După amiază, când toţi ceilalţi se odihneau el mai făcea un antrenament cu echipa de juniori. La startul fiecărui sezon, dădeam jucătorilor mei diverse teste pentru a le testa abilităţile fizice, iar el era mereu deasupra tuturor. Aşa se nasc marii campioni. Mai ales atunci când îi faci să lupte contra celor care-i pot transformă în cei mai buni. Marii campioni sunt greu de scos de pe terenul de antrenament. Pe David uneori îl implorăm să iasă".

Brandul "Beckham" şi-a făcut loc în vârful culturii celebrităţilor mai uşor decât ar fi anticipat oricine. Cu toate acestea e important să-l amintim pe David fotbalistul şi să-l lăudăm, cu mult înainte de a devenit marca înregistrată David Beckham, superstarul cunoscut în orice loc al Planetei.

El avea un picior drept fenomenal şi o mentalitate pe care şi-ar dori-o mulţi dintre jucătorii de astăzi. Fotbalistul de câmp care a îmbrăcat de cele mai multe ori tricoul naţionalei engleze (doar portarul Peter Shilton îl întrece), şi jucătorul care a terminat pe locul doi cursa pentru trofeul Balonul de Aur în 1999. Totodată este singurul englez care a înscris la trei Cupe Mondiale diferite şi cel de-al nouălea jucător din istoria Cupei Mondiale care a înscris de două ori din lovituri libere directe.

Dar, pentru fanii lui Manchester United el va rămâne mereu acel puşti din Clasa 1992 care a ajutat-o pe Manchester United să câştige celebra triplă  (Uefa Champions League, Premier League, FĂ Cup) în 1999. Destinul a făcut din el o jucărie de marketing, dar lumea care l-a văzut jucând ştie că David Beckham a fost mai mult de-atât.

Şi chiar dacă n-a fost aşa, trebuie să recunoaştem că uneori, scopul jocului de fotbal nu e întotdeauna trofeul, titlul sau palmaresul, ci şi popularitatea, viaţa între şi pentru mulţimi. Aici, David Beckham nu are egal. Şi probabil nu va avea niciodată.

Cifre reprezentative pentru David Beckham în cariera şi viaţa sa privată

671 - Este numărul total de meciuri jucate de Becks la nivelul primelor echipe
10 - Titluri de campion a câştigat Beckham în carieră să
19 - Trofee a cucerit de-alungul unei cariere fabuloase
115 - Selecţii în echipa naţională de fotbal a Angliei. Şi-a făcut debutul în 1996 într-un meci cu Moldova
21 - Vârsta la care Beckham a debutat pentru prima reprezentativă
3 - Este numărul de Cupe Mondiale la care a marcat consecutiv. Primul fotbalist din istoria Angliei care a reuşit asta
17 - Numărul de goluri marcat de David Beckham pentru naţionala Angliei
4 - Titluri cucerite în patru ţări diferite. Este singurul fotbalist britanic care a reuşit asta în toată istoria fotbalului englez
59 - Numărul meciurilor în care a fost căpitanul Angliei
45 - Milioane de dolari a plătit marele Real Madrid pentru David Beckham
23 - Numărul pe care l-a purtat pe Santiago Bernabeu
1999 - Anul în care s-a căsătorit cu Victoria; La acea vreme, Victoria Adams era mult mai cunoscută decât el. De aici a început transformarea incredibilă a lui Becks
2003 - Anul în care a primit din partea Reginei Elisabeta Ordinul Imperiului Britanic
20 - Numărul tatuajelor pe care le are pe corp
900 - Milioane euro ar însuma averea cumulată a familiei Beckham în 2016
1 - Poziţia pe care a ocupat-o în topul celor mai sexy bărbaţi din Marea Britanie din toate timpurile
300 - Milioane de dolari a obţinut David Beckham din contractele de publicitate cu H&M, Samsung, Gilette şi Adidas. 

articol de Florin Codreanu

 Galerie foto

Afla mai multe despre: david beckhammanchester united 

viewscnt
Articole similare