Mijlocaşul echipei FC Botoşani, Diego Fabbrini, a preferat să nu vorbească despre transferul la ŢSKA Sofia, deşi finanţatorul grupării moldave l-a dat de gol.
Deşi ajunsese la un acord cu Dinamo, italianul ar urma să ajungă, în cele din urmă, la ŢSKA Sofia.
"Veţi afla săptămâna viitoare. Eu sunt doar un jucător. Trebuie să vorbiţi cu agentul. Nu cu mine. Eu trebuie să mă gândesc să fac tot ce pot mai bun pe teren. Restul lucrează pentru mine. Aşteptaţi o săptămână, zece zile, până se termină campionatul şi atunci vom lua decizia", a spus italianul, la microfonul Telekom Sport.
Mircea Rednic nu l-a iertat nici pe Fabbrini
"Puriul" îl acuză pe Diego Fabbrini că s-a folosit de înţelegerea cu formaţia din Ştefan cel Mare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Să se ducă unde vrea, dar nu e corect. Dar când ai o discuţie şi ceri contractul şi ţi se trimite contractul şi după nu mai semenzi şi foloseşti contractul ca licitaţie, să fie sănătos. Un jucător care face licitaţie mie nu îmi place. Poate el să fie Fabrini, să o frece p-acolo pe la mijlocul terenului, găsim. La 8 mii pe lună găsim jucători mult mai buni", a mai spus Mircea Rednic.
FC Botoşani a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Dinamo, în ultimul meci al etapei a XIII-a a play-out-ului Ligii I. A marcat Mihai Roman '8.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fabbrini