Antrenorul Darren Cahill a vorbit la un podcast în Australia despre momentul în care a certat-o pe teren pe Simona Halep la Turneul Campioanelor. El a precizat că nu s-a referit la jucătoarea română ca personă când a folosit cuvântul "ruşine", ci la evoluţia ei, informează The Advertiser. Cahill a adăugat că ar repeta intervenţia dură dacă va fi nevoie.
"Ştiam că era un moment greu şi că, intrând pe teren ca antrenor, trebuie să iei o decizie în ce direcţie te îndrepţi. Am intrat pe teren după setul al doilea şi i-am spus cât de mândru sunt. Adevăratul context al problemei a fost că m-am mai aflat în această poziţie de câteva ori cu Simona. Din anumite motive, când are avantajul unui break şi poate extinde diferenţa pe tabelă şi nu o face, intră într-o zonă rea... într-un punct interior în care pur şi simplu se bate singură. Am văzut-o făcând asta de 8 sau 10 ori... Este o provocare mare acel moment, nu este ceva ce ai vrea să faci ca antrenor. A trebuit să fiu mai dur... Nu i-am spus ei ca persoană (n.r. - că a fost o ruşine), am vorbit despre comportamentul ei în acele trei ghemuri. Cred că aş face-o încă o dată dacă ar trebui... Nu este o poziţie plăcută în care să se afle un antrenor, dar cred că nu îmi făceam cum trebuie munca de antrenor (n.r. - dacă nu o certa)", a declarat Cahill.
Antrenorul Darren Cahill a avut, vineri, o intervenţie mai puţin calmă ca de obicei, la "on-court caching", în timpul meciului pe care Simona Halep l-a pierdut cu Karolina Pliskova la Turneul Campioanelor.
"Simo, uită-te la mine! În ultimele trei ghemuri ai fost o ruşine pe teren. Haide, nu poţi câştiga meciul aşa cum ai jucat în ultimele trei ghemuri. Trebuie să revii, păstrează-ţi concentrarea. Nu ai niciun motiv să pierzi aici. Pierzi energie, pierzi profunzimea loviturilor. Ai o şansă să te regăseşti în acest set, uită de scor. Depinde de tine cum o să termini acest meci, poţi să-l termini plină de energie şi de concentrare sau să continui să faci ceea ce ai făcut în ultimele trei ghemuri şi nu o să ai nicio şansă să câştigi. Cel puţin oferă-ţi o şansă revenind. Deşinde de tine, joci suficient de bine ca să te pui într-o poziţie câştigătoare. Dacă îţi readuci energia o să câştigi acest meci. Cred cu tărie. Ia fiecare punct. Ai de ales aici, cum să te defineşti ca sportiv şi competitor. Nu e vorba de rezultat aici, e vorba de ce s-a întâmplat în ultimele 15 minute. Eşti pregătită să faci asta? Poţi să o faci", i-a spus Cahill.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul australian, care a interevenit de trei ori vineri, i-a spus elvei sale cele de mai sus la scorul de 3-2 pentru Pliskova în decisiv, fiind nemulţumit de cum a jucat ea după ce a condus cu 2-0.
După meci, Halep a declarat că a meritat să fie certată de antrenorul ei, Darren Cahill, care i-a spus că a fost o ruşine pe teren, în timpul meciului cu Karolina Pliskova de la Turneul Campioanelor.
"Sunt sigură că am meritat să fiu certată deoarece nu eram calmă. A schimbat ceva în atitudinea mea. Toată lumea ştie că lucrez la asta. Am fost un un pic enervată pe mine însămi că am făcut asta. Cred că l-am enervat şi pe el", a declarat Halep.
Simona Halep, locul 5 WTA, a ratat calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, după ce a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-0, 2-6, 6-4, de jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 2 WTA, în ultima etapă a Grupei Violet.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: darren cahill