Petrolul a smuls o remiză cu Gloria Buzău, în prelungirile partidei. Ploieştenii au acelaşi număr de puncte cu liderul din Grupa B a play-out-ului Ligii a II-a, Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
"Cu siguranţă că mă aşteptam la mai mult pentru că noi pregătim jocul numai la victorie, nu pregătim jocurile la înfrângere sau la egal. Am întâlnit o echipă foarte bine organizată, despre ştiam că face foarte bine tranziţia pozitivă. Am primit gol la o fază fixă, iată din nou o fază fixă, pe o lipsă de reacţie a fundaşilor la respingerea portarului Avram.
E foarte greu cu 0-1 să revii şi să dai gol, când întâlneşti o echipă organizată, o echipă defensivă, care face bine tranziţia. Noi suntem într-o perioadă în care obiectivul nu a fost îndeplinit. Îmbucurător este că jucătorii nu au renunţat, au luptat până la capăt şi am reuşit să înscriem pe final de joc" , a spus Octavian Grigore.
"Păcat pentru ultimii 20 de metri. Asta e cea mai mare problemă la nivelul fotbalului mondial, ultimii 20 de metri. Iar asta face parte din calitatea jucătorului, dar una peste alta vreau să îmi felicit jucătorii că am plecat neînvinşi de la Petrolul. Nu îmi este uşor să ţin o echipă fără cantonamente şi ne desfiinţăm, după aia nu ne mai desfiinţăm, fără drept de promovare. Şi nu vreau să acuz pe nimeni. Am nişte jucători fantastici, cu un spirit de luptă fantastic şi dacă vom continua în aceeaşi formulă şi să mai aducem nişte jucători plus valoare, cred că la anul putem să ne batem la Liga 1" , a spus Ilie Stan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: petrolul, gloria buzau