You are here:

Probleme la turneul de la Praga, unde Halep joacă finala. Un tenismen a ieşit pozitiv la testul pentru coronavirus

Probleme la turneul de la Praga, unde Halep joacă finala. Un tenismen a ieşit pozitiv la testul pentru coronavirus

Tenis

Comentarii

Un tenismen, a cărui identitate nu a fost dată publicităţii, a fost testat pozitiv la turneul challenger de la Praga, prima competiţie după întreruperea circuitului ATP din cazua pandemiei de coronavirus, informează AFP.

"În urma testelor efectuate înaintea turneului ATP Challenger de la Praga, un jucător a dat rezultate pozitive pentru Covid-19", a precizat ATP, pe Twitter.

ATP a adăugat că jucătorul a fost plasat în carantină la domiciliul său, aflat în Cehia, şi a menţionat că a început ancheta epidemiologică.

"Jucătorul nu este calificat pentru tabloul principal al turneului, nici pentru calificări", a mai precizat ATP, astfel că este vorba, cel mai probabil, de o rezervă.

Cel mai bine clasat jucător participant la această competiţie este elveţianul Stan Wawrinka, locul 17 ATP. Meciurile au început sâmbătă, cu faza calificărilor.

Nu este prima dată când în tenisul masculin este înregistrat un caz pozitiv. În iunie, Novak Djokovici, Borna Ciorici, Viktor Troicki şi Grigor Dimitrov au contractat noul coronavirus în timpul seriei de turnee caritabile Adria Tour.

 

Afla mai multe despre: praga 

viewscnt
Articole similare