Dinamo s-a salvat de la retrogradarea în Liga 2 şi a început să se gândească la sezonul viitor.
Sezonul viitor se anunţă unul extrem de interesant în Liga I, după promovarea Rapidului şi a Craiovei 1948.
Suporterii din DDB sunt în continuare alături de echipă şi doresc să o întărească pe Dinamo, ca să fie în stare să se lupte cu rivalele din Liga I.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Azi fanii au postat un comunicat pe pagina oficială de Facebook în care i-au făcut o promisiune actualului antrenor, Dusan Uhrin:
În numele lui Dinamo,
DDB A STABILIT
Dinamo a rămas în Liga 1, pentru că aici îi este locul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Au stabilit asta istoria, tradiţia şi DDB!
În perioada imediat următoare vom achita ce e de achiat şi îi vom face echipă lui Uhrin! Avem doar o lună la dispoziţie să reuşim, nu mai mult!
În sezonul următor ne vom bate cu rivale, cu clone, cu echipe bogate şi cu cele deştepte, care au primării ca sponsor, însă nu şi pe piept. Suporteri VS milioane, practic.
VOM REUŞI
Dinamo nu trebuie să mai ajungă vreodată la retrogradare.
A stabilit asta DDB!
NU UITĂM!
Avem doar o lună la dispoziţie să realizăm ce ne-am propus.
Dinamo trăieşte exclusiv prin noi, suporterii săi.
DAR NU UITAŢI NICI VOI, RESTUL!
Dinamo merge mai departe.
Dinamo va începe noul sezon pregătit de luptă.
Dinamo va continua să vă bântuie.
A STABILIT ASTA DDB!
Iar DDB înseamnă 15.185 de membri, în acest moment, pentru că numărul nebunilor cu câini pe steag şi cu un vis şi mai nebun va continua să crească, negreşit!
Afla mai multe despre: dinamo, dusan uhrin, ddb