You are here:

Propunerea lui Anghel Iordănescu pentru echipa naţională: ”Pe el trebuie să-l naturalizăm, e foarte bun”

Propunerea lui Anghel Iordănescu pentru echipa naţională: ”Pe el trebuie să-l naturalizăm, e foarte bun”

Echipa națională

Comentarii

Cu Florin Andone accidentat, Cosmin Contra pare să aibă o singură soluţie reală pentru postul de atacant: George Ţucudean. Cum vârfurile din România nu traversează o perioadă foarte bună, Anghel Iordănescu vine cu o propunere pentru naturalizare.

Anghel Iordănescu are încredere în Cosmin Contra şi e convins că naţionala poate scoate chiar şi maximum de puncte în primele două meciuri din Liga Naţiunilor. Fostul selecţioner recomandă şi un străin pentru a completa ofensiva României. Este vorba de Billel Omrani, de la CFR Cluj.

"Jocul cu Serbia va fi extrem de dificil şi extrem de important pentru România. Eu sunt convins că avem posibilitatea să luăm minimum 4 puncte cu Serbia şi Muntenegru. Dacă vor fi 6, cu atât mai bine.

Eu vreau să remarc faptul că în competiţia noastră internă sunt foarte mulţi jucători tineri care pot emite acum pretenţii pentru lotul naţionalei. Sunt jucători tineri care confirmă, care dau goluri, care îşi pun amprenta pe jocul echipelor lor.

Sincer, sunt şi câţiva jucători străini interesanţi, care merită atenţie pentru naturalizare. Omrani a facut meciuri foarte bune. Sunt şi alţii", a spus Iordanescu la PRO X.

Afla mai multe despre: iordanescuomraninationala 

viewscnt
Articole similare