Neil Lennon (53 de ani) a plecat de la Rapid după doar şase etape!
Noi critici pentru Dan Şucu
Abordarea lui Dan Şucu vizavi de Neil Lennon a fost aspru criticat în ultima perioadă, mai ales, în contextul în care Rapidul a început sezonul slab, fiind singura echipă care nu a reuşit să obţină nicio victorie în primele şase partide pe care giuleştenii le-au disputat în acest sezon, perioadă în care au înregistrat o înfrângere şi cinci rezultate de egalitate.
Basarab Panduru şi MM Stoica au analizat, în direct la Prima Sport, situaţia Rapidului. Cei doi au ajuns la o concluzie clară: deşi practicile lui Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, sunt aspru criticate, majoritatea conducătorilor par să fie ”inspiraţi” de patronul de la FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
MM Stoica: ”9 din 10 din fotbalul romanesc sunt ipocriţi. Eu o să fiu sincer, nimănui, vorbesc de cei care au expunere în media, nimănui nu-i convine metodele lui Gigi. Toată lumea caută un alt tip de patron ca să demonstreze că ce face Gigi e greşit. Dar nu îl găseşte...
Basarab Panduru: Pentru că toţi patronii vor să fie Gigi... (n.r. râde)
MM Stoica: Cam aşa (n.r. râde)
Basarab Panduru: ... şi caută sa fie Gigi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
MM Stoica: (n.r. Dan Şucu) Omul a crezut că aşa poate sa facă pentru ca e nou în fenomenul asta şi e greu sa fie noul într-un fenomen pe care nu îl stăpâneşti. Pentru că eu nu l-am văzut niciodată pe stadioane, eu niciodată nu l-am auzit vorbind despre. El pur şi simplu a venit într-o afacere, eu cred că a dat credite unora care nu prea au luat deciziile bune. Eu nu cred că Şucu l-a adus pe Lennon. Eu am văzut un baiat pe care nu îl cunoasteam în poza cu Lennon de prezentare.
Panduru, dezamăgit de Şucu:
”Mie mi se pare că astăzi e doar deghizat în altceva şi e la fel ca toată lumea, ne uităm în gura ăstora cu bani, ne uităm să vedem ce ne zic ei nouă, eu sunt altfel, nu eşti Dan Şucu altfel, eşti acelaşi, poate alte haine, eşti acelaşi doar cu alte haine, eşti acelaşi, toată lumea a crezut că eşti altfel, nu vrei să intri acolo, dai comunicate, dar ce s-a întâmplat?
Pe mine m-a păcălit, am crezut că e altfel. Îşi calcă principiile în picioare pentru ce? Pentru binele clubului? De ce ai principii atunci? De ce vii şi ne spui că eu sunt altfel faţă de toţi ceilalţi”, a declarat Panduru la Prima Sport.