Spaniolul Rafael Nadal, liderul ATP, s-a retras de la turneul de la Paris, la care a ajuns până în sferturile de finală, din cauza unei probleme la genunchiul drept, informează L’Equipe.
“Este o zi tristă pentru mine. Eram aici pentru a merge până la capăt. Joi m-a durut mult genunchiul, însă nu am vrut să mă opresc. Îmi spuneam că voi avea timp între cele două meciuri pentru a face un tratament. Însă astăzi îmi este imposibil să joc”, a declarat Nadal într-o conferinţă de presă.
Nadal urma să îl întâlnească în sferturile de finală pe sârbul Filip Krajinovic, locul 77 mondial, venit din calificări.
Rafael Nadal, care este acum incert pentru Turneul Campionilor, va încheia anul 2017 pe primul loc în ierarhia ATP.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nadal, tenis, turneul campionilor