Căpitanul echipei Real Madrid, Sergio Ramos, este revoltat de ultimele declaraţii ale lui Antoine Griezmann, care susţine că este la acelaşi nivel cu Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.
"Este de o ignoranţă ieşită din comun", a declarat Sergio Ramos, într-o conferinţă de presă. "Când îl aud vorbind pe acest băiat, mă gândesc la Totti, Xavi, Raul, Iniesta Iker... Jucători care au multe titluri şi nu au acest premiu individual (n.r. Balonul de Aur). Ar trebui să fie avertizat de Cholo (n.r. - Diego Simeone) sau Godin, oameni cu valori care i-ar prinde bine şi lui", a completat internaţionalul spaniol.
Reacţia lui Sergio Ramos vine la o zi după ce Antoine Griezmann a spus că este la acelaşi nivel cu Messi şi Ronaldo şi că se gândeşte serios la câştigarea Balonului de Aur.
"E clar că sunt un jucător diferit faţă de Cristiano Ronaldo, Messi, Neymar sau Mbappe. Sunt în top, dar mai pot progresa. Îmi doresc să devin un jucător complet. Cred că sunt deja la nivelul lui Messi şi al lui Cristiano. Şi ştiu că şi alţi jucători vor atinge acest nivel", a declarat Antoine Griezmann.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.