You are here:

Rapid, radiografia unui dezastru. Fanii îl arată cu degetul pe Alexa şi solicită schimbări majore. Ce urmează pentru giuleşteni

Rapid, radiografia unui dezastru. Fanii îl arată cu degetul pe Alexa şi solicită schimbări majore. Ce urmează pentru giuleştenigalerie foto

Rapid

Comentarii

Rapid a ratat promovarea în Liga 1, iar în Giuleşti se anunţă schimbări importante pentru stagiunea viitoare

Play-off-ul Ligii a 2-a s-a încheiat, duminica trecută, în urma partidelor din etapa a cincea fiind stabilite cele două promovate în Liga I, UTA Arad şi FC Argeş, dar şi formaţia care va juca la baraj pentru accederea în primul eşalon, CS Mioveni. Rapid rămâne în Liga 2 pentru cel puţin încă un sezon.

Partida din Regie s-a terminat de câteva minute. Într-un colţ ascuns al fostului complex studenţesc un tânăr şi o tânără, cu fulare vişinii la gât, plâng de mama focului. Nu au fost loviţi de o despărţire dureroasă sau banală pentru vârsta pe care o au, dar plâng tot din dragoste. Una care nu se poate interpreta altfel. Trădaţi de echipa lor de suflet, cei doi tineri au lacrimi în ochi şi privesc în gol. Castelul lângă care au hibernat în vreme de pandemie ardea, lovit, din toate părţile. Deasupra, în fum, printre strigatele unei limbi necunoscute, cateva siluete înalţau un steag vişiniu.  Jos, la poalele pudrate de scrum ale fostului castel de piatră, se iveşte o altă mulţime vişinie, cu două steaguri şi o tobă. Toţi au acelaşi sentiment: Rapid a murit pentru câteva clipe, dar spiritul merge înainte. În ce direcţie...nimeni nu ştie.

Dan Alexa, pariul necâştigător al managerului Anamaria Reghecampf

Prin organizarea play-off-ului, formaţia giuleşteană a avut o şansă imensă la promovarea în Liga 1. Îţi dai seama pe lângă ce şansă au trecut giuleştenii când te uiţi pe caseta rezultatelor şi vezi ca formaţiile gazdă nu au câştigat meciuri în playoff. Semn că dezastrul nu era deloc inevitabil.

Rapid n-a avut forţa să promoveze. N-a avut antrenor, n-a avut nici lot şi nici noroc. A avut doar suporteri, cei care de cele mai multe ori şi-au condus echipa spre victorii uneori nesperate.

”Ar trebui dată o bombă acolo şi curăţat tot! Rapidul n-avea voie să termine în acest fel play-off-ul! Cei care conduc trebuie să-şi asume rezultatul. Nu ştiu dacă Alexa mai trebuie să continue, refuz să ma pronunţ" anunta Marius Şumudică, la scurt timp după ce Rapid a ratat promovarea în Liga 1.

Rapid s-a blocat când a renunţat la Pancu, omul care reuşea să ţină spiritul unit între tribună şi vestiar. Cu Daniel Pancu pe banca tehnică, gruparea giuleşteană a promovat în Liga 2, pierzând un singur meci. Oficialii giuleşteni au decis să renunţe la serviciile idolului din Giuleşti. Au acceptat ideea de a merge pe mâna influentului agent Anamaria Reghecampf care l-a propus pe Dan Alexa, aşa cum s-a întâmplat mai peste tot. Tehnicianul în vârstă de 40 de ani a preluat un lot cotat la 4.5 milioane de euro, al doilea cel mai puternic din Liga 2 după cel al arădenilor de la UTA. Doar că în timpul playoff-ului, principalele atuuri ale giuleştenilor au dispărut. Mai slab organizată, mai puţin agresivă şi categoric mai puţin inspirata la finalizare, formaţia din Giuleşti a pierdut chiar şi dezechilibrul pe care îl produceau de multe ori Cătălin Hlistei, Amir Jorza, Petre Goge sau Antonio Sefer. Asta în timp ce atacanţii Valentin Alexandru sau Brighton Labeau au fost ca şi inexistenţi.

Alexa a condus Rapid în playoff şi trebuie să-şi asume responsabilitatea ratării promovării. Din cele cinci meciuri în care tehnicianul de 40 de ani a condus gruparea din Giuleşti, Rapid a câştigat unul singur şi a marcat doar patru goluri. Trei remize i-au blocat ascensiunea Rapidului în prima ligă, două dintre ele fiind remize la 0, în primele două partide. Dacă în playoff, Rapid nu a reuşit să marcheze împotriva Mioveniului cu Alexa pe banca tehnică, în sezonul regular, Rapidul lui Pancu a marcat în etapa 17 cinci goluri pe terenul formaţiei care avea să-şi asigure biletele pentru barajul care o poate duce în Liga 1!

Teoretic, oficialii din Giuleşti au renunţat la un antrenor cu care s-a obţinut promovarea şi care reuşea să ţină vestiarul unit şi au mers la sfatul impresarului pe mâna unui tehnician talentat, dar care nu a impresionat la niciuna din fostele sale echipe, dar care este promovat asiduu de managerul său. Rezultatul? O promovare care părea accesibilă s-a dus pe apa sâmbetei. Prilej pentru aprigii fani giuleşteni să ceară o adevărată revoluţie la nivelul echipei, una care foarte probabil se va produce.

  • 13 meciuri a antrenat-o Alexa pe Astra înainte de Rapid, echipa sa marcând doar 16 goluri
  • Doar 20 de goluri în 20 de meciuri a marcat Chiajna sub conducerea lui Dan Alexa

Ce urmează pentru Rapid

Apele sunt în continuare tulburi în Giuleşti. După ce a ratat promovarea, Rapid nu mai are voie nici să folosească sigla. Deşi nu vorbim despre o decizie definitivă, aceasta decizie este una executorie

Tribunalul Bucureşti, secţia V civilă, a decis că sigla utilizată de Rapid a fost înregistrată cu rea credinţă de către conducerea din 2015 a FC Rapid SA, aflată acum în faliment, iar din acest moment este anulat dreptul de folosinţă. Ceea ce înseamnă că echipa din Liga 2 nu mai are dreptul să o folosească.

La nivel de echipă se anunţă schimbări importante. Fanii vor un antrenor nou, dar şi câţiva jucători de top care să poată ajuta clubul să revină în elita fotbalului românesc. Foarte probabil, în Giuleşti, urmează o vară agitată. 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: dan alexa 

viewscnt
Articole similare