You are here:

Răscolitor! Soţia şi fiica lui Duckadam au aflat ce se petrece la FCSB - Manchester United şi vin pe stadion. Prima reacţie: "E prima oară când merg într-o galerie"

Răscolitor! Soţia şi fiica lui Duckadam au aflat ce se petrece la FCSB - Manchester United şi vin pe stadion. Prima reacţie: "E prima oară când merg într-o galerie"galerie foto

UEFA Europa League

Comentarii

Soţia şi fiica regretatului Helmut Duckadam vor avea parte de un moment unic, joi seara, la FCSB - Manchester United, din Europa League. Cele două, încă marcate de dispariţia portarului care a intrat în istorie, vor fi pe Arena Naţională, unde vor asista emoţionate la ce s-a pregătit în peluză.

O coregrafie uriaşă cu Helmut Duckadam va fi afişată în peluza Arenei Naţionale, la FCSB - Manchester United

FCSB - Manchester United este meciul începutului de an în România, joi, de la 22:00, în platforma Orange şi pe Prima Sport 1, în ultima rundă a fazei principale din Europa League. 

Ambele vor în top 8, care asigură calificarea în optimile de finală, iar 55.000 de suporteri şi-au rezervat locul încă din decembrie. Printre aceştia vor fi şi aproximativ 3.000 de fani englezi sosiţi în Bucureşti. 

Meciul va avea parte şi de un moment special. Conform informaţiilor obţinute de Orangesport.ro, Peluza Nord va afişa o coregrafie uriaşă pe toată peluza cu Helmut Duckadam, fostul fotbalist al Stelei Bucureşti, dispărut în decembrie 2024. 

Soţia şi fiica lui Helmut Duckadam vin la FCSB - Manchester United

Alexandra Duckadam, soţia fostului portar, a oferit o reacţie despre momentul unic. 

"E prima oară când merg într-o galerie, doar că emoţia va fi una foarte puternică, pentru că ştiu că toţi suporterii vor face ceva special în memoria lui Helmut. Le doresc băieţilor mult succes în acest meci cu Manchester United", a spus cea care i-a fost alături ex-jucătorului Stelei. 

Soţia lui Helmut Duckadam va fi însoţită şi de fiica Julianne, la FCSB - Manchester United.

Întrebată de Orangesport.ro dacă şi-ar dori ca în viitor peluza FCSB-ului să se numească Helmut Duckadam, aşa cum se întâmplă cu cea dinamovistă, denumită după Cătălin Hîldan, emoţionată Alexandra ne-a declarat: "Nu ştiu ce se vă spun. Cei din galerie decid, dar ar fi un lucru frumos care ar putea fi făcut în memoria lui Helmut", a mai spus Alexandra Duckadam, pentru Orangesport.ro. 

Helmut Duckadam a intrat în istoria Stelei Bucureşti

Fostul portar Helmut Duckadam a murit la 65 de ani. În vara trecută, fostul sportiv a fost operat pe cord deschis şi, ulterior, a dezvăluit că lua zilnic între 18 şi 22 de pastile, iar costul anual al medicamentelor era cuprins între 5.000 şi 8.000 de euro.

Născut în 1 aprilie 1959 la Semlac, judeţul Arad, Helmut Duckadam a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua şi a fost de două ori campion al României, în 1985 şi 1986.

El a făcut primii paşi în fotbal la echipa Semlecana, iar în 1974 a ajuns la Şcoala Sportivă Gloria Arad. Trei ani mai târziu, a debutat ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C, pentru ca peste un an să fie transferat de UTA, echipă la care şi-a făcut apariţa în prima divizie pe 17 septembrie 1978, într-un meci pierdut în deplasare cu CS Târgovişte.

După patru sezoane la UTA, Duckadam a fost transferat de Steaua Bucureşti. A fost supranumit "Eroul de la Sevilla", după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare, executate de Alexanco, Pedrazza, Alonso şi Marcos. Performanţa reuşită de Helmut Duckadam pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla este înscrisă în Cartea Recordurilor.

În acelaşi an în care a câştigat Cupa Campionilor, Duckadam a suferit o operaţie la braţul drept care l-a forţat să se retragă din activitate, la vârsta de 27 de ani.

În total, are 133 de apariţii în Divizia A, 13 în Cupa României şi nouă în Cupa Campionilor Europeni. La echipa naţională a României a avut două selecţii.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: helmut duckadamalexandra duckadamfcsb manchester unitedfcsb europa league 

viewscnt
Articole similare