Mbappe a fost ţinta mai multor ironii ale portarului argentinian Emiliano Martinez după finala Cupei Mondiale.
Emiliano Martinez a fost desemnat cel mai bun portar de la Campionatul Mondial din Qatar. În momentul ceremoniei de premiere, de la sfârşitul finalei, Martinez a făcut un gest bizar, după ce i-a fost înmânată Mănuşa de Aur.
Prezent la Buenos Aires la sărbătoarea naţională după câştigarea celui de-al 3-lea titlu mondial pentru Argentina, Emiliano Martinez a fost surprins la un moment dat la bustul gol, cu medalia de campion mondial la gât, având în mână o păpuşă pe faţa căreia e o poză cu chipul lui Kylian Mbappe.
Echipa franceză PSG a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia RC Strasbourg, în etapa a 16-a din Ligue 1. Marquinhos a înscris în ambele porţi, Neymar a fost eliminat de pe teren, iar Mbappe a marcat golul victoriei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După meci, starul francez a fost întrebat despre gestul lui Martinez. Atacantul lui PSG nu a dorit să dezvolte prea mult subiectul şi a spus că pentru el cel mai important este să fie dedicat echipei lui.
Ce a spus starul lui PSG
”Cum sărbătoreşte unul sau altul nu e problema mea. Nu-mi consum energia cu astfel de lucruri banale. Cel mai important pentru mine este să dau totul pentru echipa mea”, a spus Kylian Mbappe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mbappe-martinez-psg-argentina