Avocatul Danilo Garcia de Andrade a anunţat, marţi, că nu o va mai reprezenta pe Najila Trindade, după ce tânăra l-a acuzat că i-a furat tableta pe care se afla un filmuleţ de 7 minute făcut fără acordul lui Neymar.
Ruptura s-a produs după o întâlnire, luni seară, în cadrul căreia Najila Trindade, care îl acuză pe Neymar de viol, i-a reproşat avocatului că a participat la furtul din apartamentul ei, în timpul căruia a dispărut faimoasa tabletă.
"Ea mă acuză pretinzând că a localizat tableta în birourile mele. Clienta mea are o atitudine total contrară eticii, bunului simţ şi adevărului. Mi-ar plăcea să am această tabletă. Aş putea să o duc la poliţie pentru a o folosi în favoarea ei. Dar renunţ, deoarece relaţia dintre un avocat şi client este bazată pe încredere, iar eu nu mai am încredere. Sper că adevărul va ieşi la iveală", a spus Danilo Garcia de Andrade.
Najila Trindade a fost audiată, vineri, mai multe ore la un comisariat de poliţie din Sao Paulo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tânăra ar fi urmat să le dea anchetatorilor o înregistrare video de şapte minute pe care a făcut-o a doua zi, 16 mai, după întâlnirea cu Neymar. O parte din acel film a circulat în mass-media. La poliţie, presupusa victimă a explicat că acea înregistrare era pe tableta ei, care i-a fost furată, luni, din propriul apartament.
Najila Trindad, care nu a depus plângere pentur furt, susţine că i-au mai dispărut din apartament un ceas şi bani. La uşa locuinţei, poliţia nu a găsit decât ampentele ei şi ale menajerei.
După peste patru ore şi jumătate de audieri, tinerei i s-a făcut rău şi a fost dusă la spital pentru o cădere de tensiune.
Şi Neymar a dat declaraţii la poliţie, timp de aproape două ore, joi, la Rio de Janeiro, pentru un presupus delict cibernetic legat de scandalul acuzaţiei de viol la adresa sa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
La ieşirea din poliţie, Neymar le-a mulţumit tuturor celor care l-au susţinut în ultima perioadă.
Avocata Maira Fernandes a declarat că fotbalistul a oferit toate clarificările necesare şi este liniştit.
Neymar a fost nevoit să dea declaraţii la secţia de combatere a criminalităţii informatice, după ce săptămâna trecută a prezentat, într-un filmuleţ postat pe reţelele de socializare, conversaţiile pe care le-a avut cu tânăra care îl acuză de viol şi agresiune, în care apar fotografii intime ale femeii, deşi acestea sunt uşor blurate.
După publicarea filmuleţului, eliminat imediat de Instagram pentru încălcarea regulilor reţelei de socializare, autorităţile au deschis o anchetă, deoarece în Brazilia este ilegală oferirea, distribuirea, transmiterea, vânzarea, publicarea sau dezvăluirea fotografiilor sau filmuleţelor cu conţinut sexual fără acordul persoanei din imagini. Pedeapsa pentru aceste delicte este de unul până la cinci ani de închisoare.
Neymar va trebui să se prezinte şi la o secţie de poliţie specializată în cazurile de violenţă împotriva femeilor, la Sao Paulo, unde a fost depusă plângerea.
Internaţionalul brazilian Neymar este acuzat de o femeie că ar fi violat-o, în 15 mai, la Paris. Starul brazilian al echipei Paris Saint-Germain ar fi întâlnit-o pe femeie prin Instagram. Tânăra s-a deplasat în Franţa pentru a se întâlni cu fotbalistul. Ea a fost cazată în hotelul Sofitel Paris Arc Du Triomphe. La 15 mai, în jurul orei 20.00, jucătorul ar fi venit beat la hotel şi, după ce au fost cei doi un timp afectuoşi, Neymar ar fi devenit violent şi ar fi violat-o pe femeie. Tânăra a notat în plângere că a revenit în Brazilia la 17 mai, că era foarte afectată şi i-a fost teamă să depună plângere imediat.
Afla mai multe despre: neymar