O altă "telenovelă" continuă în fotbalul european, cea a plecării lui Mauro Icardi de la Inter Milano. După ce Beppe Marotta, administratorul delegat al lui Inter, a anunţat că fostul căpitan nu mai intră în planurile lui Antonio Conte, clubul a luat o decizie care l-a enervat la culme pe fotbalist.
Antonio Conte nu va mai conta pe Radja Nainggolan şi Mauro Icardi în următorul sezon şi cei doi fotbalişti au fost incluşi pe lista de transferuri a clubului lombard. Mai mult decât atât, Icardi a fost trimis acasă din cantonamentul din Elveţia al lui Inter şi clubul a anunţat că nu îşi va lua fostul căpitan în turneul din Asia.
Potrivit La Repubblica, atacantul argentinian nu a primit această decizie foarte bine. "Voi sta aici încă doi ani, daţi-mi salariul şi nu voi pleca", ar fi fost reacţia fotbalistului, conform sursei citate anterior.
Problemele lui Icardi la Inter au început sezonul trecut, atunci când acesta a refuzat să îşi prelungească contractul, influenţat fiind şi de soţia şi totodată impresarul lui, Wanda Nara. Iniţial i-a fost luată banderola de căpitan, iar apoi Icardi nu s-a mai antrenat o bună perioadă cu Inter şi a revenit în lotul lui Spalletti abia în finalul sezonului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Principala ţintă a lui Antonio Conte pentru poziţia de atacant este Romelu Lukaku de la Manchester United.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.