Jucătorii lui Dinamo şi-au făcut un obicei din a fi prezenţi la casele de bilete înainte de meciurile importante pentru a impulsiona vânzarea tichetelor.
UPDATE. După ce i-a văzut pe Brănescu şi Muţiu cu fularele cu Lazio la gât, Mihai Stoica, managerul FCSB, a ţinut să le răspundă pe Facebook. MM a postat poza cu cei doi şi a scris: "Acel moment în care realizezi că-ţi faci reclamă cu o contraperformanţă". Oficialul stelist s-a referit la meciul Lazio, atunci când "câinii" au fost eliminaţi din turul III preliminar al Ligii Campionilor
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aşa s-a întâmplat la meciul cu Universitatea Craiova, când Gabriel Torje a fost ”casierul şef”. Peste aproximativ două săptămâni, Dinamo va întâlni FCSB, în ”Derby de România”. Biletele au fost deja puse în vânzare, iar acestea au fost comercializate de portarii Laurenţiu Brănescu şi Vlad Muţiu.
De această dată, elevii lui Vasile Miriuţă i-au ironizat pe stelişti şi s-au afişat cu fulare speciale la gât. Acestea erau jumătate cu Dinamo şi jumătate cu însemnele şi culorile lui Lazio, viitoarea adversară a FCSB din ”16-imile” Europa League.
Partida Dinamo - FCSB din Liga 1 se va juca duminică, 18 februarie, de la ora 20:45, în direct pe Telekom Sport 1. "Câinii" au anunţat că au vândut 6.000 de bilete până în acest moment şi spun că, la ora meciului, Naţional Arena va fi plină.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.