Fază inedită petrecută în timpul derby-ului Manchester United - Arsenal, scor 2-2, din Premier League, cu două din vedetele celor două echipe în prim-plan.
Introdus pe teren în repriza secundă, francezul Alexandre Lacazette a înscris golul de 2-1 şi a mai avut un moment în care a fost convins că a reuşit să modifice tabela, în minutul 88. Centralul Andre Marriner a anulat însă golul, iar decizia a strânit mai multe discuţii: a fost sau nu corectă?
S-a schimbat regulamentul!
De Gea se pregătea să degajeze, moment Lacazette i-a suflat pur şi simplu mingea din mână, cu capul, după care a trimis balonul în plasă şi a început să sărbătorească golul care ar fi dus scorul la 3-2 în favoarea lui Arsenal.
Marriner l-a oprit însă şi a decis reluarea jocului cu o lovitură liberă indirectă. Regulamentele vechi susţineau că portarul trebuie să aibă ambele mâini pe minge, pentru a se considera că balonul e în controlul său, însă au suferit uşoare modificări, după cum a explicat fostul arbitru Phil Dowd pentru BT Sport: "Legile jocului s-au schimbat, nu mai ştiu exact când. E considerat a fi în control atunci când are ambele mâini pe minge, o mâna, mâna întinsă sau între orice două suprafeţe ale corpului. Are mingea în mână, e în control, deci nu poate fi atacat. Prin urmare s-a acordat fault!"
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.