AC Milan este în continuare unul dintre cele mai titrat cluburi la nivel internaţional, chiar dacă în ultima perioadă italienii nu au mai jucat în UEFA Champions League. Milan are şapte trofee în Cupa Campionilor/UEFA Champions League, fiind în continuare pe locul doi, după Real Madrid.
În această lună, clubul rossonero împlineşte 120 de ani, iar sponsorul tehnic al grupării din Serie A a pregătit un echipament special pentru această aniversare. Tricoul prezentat pe starul lui Milan, spaniolul Suso, seamănă cu cel din acest sezon, dar are câteva detalii cu totul speciale.
Cu un design mai auriu, tricourile au imprimate pe partea din faţă citatul celebru al lui Herbert Kilpin, fondatorul clubului: "Vom fi o echipă de diavoli. Culorile noastre vor fi roşu ca focul şi negru ca frica adversarilor". Totodată, pe partea din spate a tricoului este un leu auriu, alături de anii 1899 şi 2019.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tricourile, care vor fi comercializate într-un stoc extrem de limitat, mai exact 1899 de bucăţi, anul în care a fost fondat clubul, va fi purtat de jucătorii antrenaţi de Stefano Pioli la meciul cu Sassuolo. Partida va avea loc pe 15 decembrie, cu o zi înainte de aniversarea clubului rossonero.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ac milan