FC Barcelona şi Internazionale Milano ar putea realiza schimbul verii, în următoarea perioadă de mercato. Tuttosport şi Mundo Deportivo scriu despre tranzacţia care ar putea să aibă loc peste câteva luni.
Presa din Italia şi Spania scrie despre un schimb de jucători între FC Barcelona şi Inter. Concret, Tuttosport anunţă faptul că şefii lui Inter le-ar fi transmis celor de la FC Barcelona că în cazul în care vor să-l transfere pe Lautaro Martinez (22 de ani), principala ţintă a catalani pentru perioada de transferuri din vară, atunci vor trebui să-l dea la schimb pe Antoine Griezmann (28 de ani).
Ştirea apare pe prima pagină a ziarului italian Tuttosport. Lautaro Martinez mai are contract cu Inter până în 2023, în timp ce Griezmann mai are până în 2024. Atacantul argentinian e dorit la FC Barcelona, printre alţii, şi de Leo Messi (32 de ani), cel mai important fotbalist al trupei de pe Camp Nou. Cei doi sunt colegi la naţionala Argentinei, iar Messi vrea acum să facă pereche cu Martinez şi la FC Barcelona.
Antoine Griezmann are o clauză de reziliere a contractului cu FC Barcelona de 800 de milioane de euro, în timp ce, dacă-l vor fără negocieri, catalanii trebuie să plătească 111 milioane de euro pentru Lautaro Martinez. "Taurul" a marcat de 16 ori şi a livrat patru pase de gol în 28 de partide din toate competiţiile acestui sezon. De partea cealaltă, Griezmann a marcat de 12 ori pentru FC Barcelona, oferind şi patru pase de gol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.