You are here:

VIDEO | Nora Mork, de la CSM Bucureşti, se pregăteşte în izolare. Cum se simte handbalista

VIDEO | Nora Mork, de la CSM Bucureşti, se pregăteşte în izolare. Cum se simte handbalistagalerie foto

Handbal

Comentarii

Nora Mork este una dintre puţinele sportive avantajate de pauza impusă de pandemia de coronavirus. Handbalista norvegiană a lui CSM Bucureşti se recuperează încă după accidentare.

Televiziunea publică din ţara sa a furnizat câteva imagini cu Nora Mork şi a făcut un scurt interviu cu aceasta la Oslo. Handbalista s-a accidentat ultima dată în august 2019, la scurt timp după ce a venit la CSM Bucureşti. Nora Mork a fost cea mai bună marcatoare a Jocurilor Olimpice din 2016, are titlul de campioană mondială, este triplă campioană europeană, dar şi câştigătoare de patru ori a Ligii Campionilor.

Sunt în carantină, sunt într-o formă bună, iar această situaţie se îmbunătăţeşte. Aşteptarea este însă grea. Mă antrenez şi aştept cu nerăbdare să şi joc”, a declarat handbalista lui CSM Bucureşti pentru TV2.

Nora Mork a spus că nu mai are dureri, deşi a trecut prin nouă operaţii la genunchi şi are 17 cicatrici. „Poate că medicii şi-ar dori să stau deoparte, dar nu vreau să fac asta. Am avut 20 de luni din 24 în care am fost accidentată, şi cred că am şi pierdut numărul zilelor în care am plâns, aşa că dorinţa mea de a reveni este mare. Nu mai am dureri, deci totul este bine”, a adăugat Mork.

Afla mai multe despre: handbal 

viewscnt
Articole similare