În 2007, Cristian Chivu a fost la un pas să semneze cu marele Real Madrid. Putea deveni al doilea fotbalist român din istoria clubului blanco, după Gică Hagi.
Cel mai mare club al lumii. Clubul secolului XX în fotbalul mondial. Multipla campioană a Spaniei şi cea mai titrată echipă din fotbalul european. "Real Madrid nu se refuză niciodată" mărturisea superstarul britanic, David Beckham. Şi totuşi, Cristian Chivu a spus nu: "Eu am refuzat transferul la Real Madrid. Aşa am decis atunci" mărturisea unul dintre cei mai importanţi fotbalişti români din ultimii 30 de ani.
Cristian Chivu a fost la un pas de Real Madrid. Cum a picat totul, deşi cluburile bătuseră palma
"Am dat mereu totul pentru Roma, la fel ca şi pentru celelalte echipe la care am evoluat. Barcelona şi Real Madrid m-au căutat, au fost foarte interesate de mine. Nu mi-a plăcut că Real Madrid şi Roma au discutat despre transferul meu, fără ca eu să fiu întrebat. Eu voiam să rămân în Italia pentru a câştiga un titlu" îi mărturisea Chivu lui Gianluca Di Marzio.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În iulie 2007, cotidianul spaniol El Pais anunţa că internaţionalul român, Cristian Chivu, va semna cu Real Madrid. 18 milioane de euro urma să plătească gruparea blanco pentru transferul lui Cristian Chivu, după ce Roma şi Real Madrid ajunseseră la un acord.
"Pedja Mijatovic, directorul sportiv de la Real Madrid urmează să pună pe hârtie acordul împreună cu Giovanni Becali, agentul fotbalistul. Mâine, jucătorul va semna cu Real Madrid" confirma Roberto Bronzetti, transferul lui Chivu pe Santiago Bernabeu.
În acel moment, Chivu avea 26 de ani şi juca de patru ani la AS Roma, fiind unul dintre cei mai bine cotaţi fundaşi din lume. Fost căpitan la Ajax Amsterdam, Chivu era dorit şi de Inter Milano, dar şi de FC Barcelona, nota El Pais. În cele din urmă, internaţionalul român avea să refuze transferul la Real Madrid şi să opteze pentru Jose Mourinho şi pentru Inter Milano.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Chivu a jucat 168 de meciuri pentru Inter Milano, alături de care a câştigat UEFA Champions League. În cariera sa a mai jucat 123 de meciuri pentru AS Roma şi 142 de partide pentru Ajax Amsterdam. A fost campion al Olandei şi al Italiei, cucerind în total patru titluri în aceste două ţări. In 2001 şi 2003 a fost desemnat cel mai bun fotbalist de la Ajax Amsterdam, iar în 2002 a fost inclus în echipa ideală a UEFA.
Afla mai multe despre: cristi chivu