Constantin Zotta, expertul Telekom Sport în materie de arbitraj şi fostul preşedinte de la Rapid, a dezvăluit în cadrul emisiunii Top Interviuri cum a făcut Rapid profit rapid din transferul unui atacant găsit chiar de către George Copos.
Totul s-a întâmplat înainte de startul returului în sezonul 2007-2008, atunci când Ionuţ Mazilu a fost vândut de Rapid pentru 3,3 milioane de euro. Cum Mazilu era golgheterul campionatului, Rapid a trebuit să găsească un înlocuitor pe măsură.
"Deşi aveam relaţii multe cu agenţi şi cu echipe, şi chiar trebuie să recunosc că aşa a fost, şi la vremea respectivă presa chiar a speculat, fiind răcit, domnul Copos a stat vreo două zile şi a studiat el singur pe internet", a dezvăluit Zotta. Iar căutările lui George Copos au dat roade. Patronul de atunci al Rapidului l-a găsit pe un anumit Ranko Despotivic, care evolua în acea perioadă la Vojvodina Novi Sad, însă era internaţional sârb şi chiar marcase în preliminariile pentru Euro 2008.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lovitura financiară dată de Rapid! Atacantul de naţională care a plecat pentru 1,75 milioane de euro
Copos l-a trimis pe Zotta în Serbia cu misiunea de a îl transfera pe Despotovic: "Mi-a zis, Costele, nu ştiu cum faci, te duci şi îl aduci. Îţi dau banii ăştia, orice ar fi, nu cheltuieşti mai mult de 1.3 milioane. Şi am fost Vojvodina Novi Sad, la celebrul patron Bulatovic, prietenul lui Adi Mutu. După vreo trei zile de negocieri am reuşit şi l-am luat".
Nu doar că a reuşit să îl transfere pe atacant, dar nici nu a cheltuit toţi banii de la Copos. Rapid l-a adus pe Despotovic pentru 1,15 milioane de euro, potrivit dezvăluirilor făcute de Zotta şi l-a vândut în vara anului 2008, după doar câteva luni, pentru 1,75 milioane de euro în Spania, la Real Murcia.
În tricoul Rapidului, Despotovic a marcat doar patru goluri în opt meciuri, însă a lăsat o impresie bună în Spania, unde a jucat până în 2011, la Murcia, Salamanca şi Girona. După două experienţe în afara Europei, la Urawa Red Diamonds şi Sidney FC, sârbul s-a întors în Spania unde a mai jucat pentru Alaves, Cadiz şi Marbella, de la care s-a retras în 2016.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ranko despotovic, rapid, zotta