Antrenorul Barcelonei, Quique Setien, a fost întrebat la finalul meciului cu Alaves, câştigat de echipa sa cu scorul de 5-0, despre relaţia avută cu starul grupării blaugrana, Lionel Messi.
Setien a negat orice fel de conflict cu decarul Barcelonei şi a transmis că se simte susţinut de vestiar, dar şi de conducere.
"Am o relaţie cu Leo aşa cum am şi cu ceilalţi jucători. Mai mult sau mai puţin, pentru că există jucători care sunt mai deschişi şi comunică mai mult. Dar relaţia este bună. Este o relaţie normală între un jucător şi un tehnician", a declarat Setien, conform de sport.es, după care a vorbit despre faptul că simte că este susţinut toţi cei implicaţi în viaţa echipei: "Bineînţeles că mă simt susţinut de toată lumea. Am înţeles că trebuie să îţi faci o autocritică şi să îţi asumi când greşeşti. Nu este acelaşi lucru să vorbeşti după o victorie ca după o înfrângere. Sunt situaţii diferite. Dar trebuie să vedem lucrurile într-un context mai larg. M-am simţit întotdeauna susţinut de echipă şi de conducere. Dacă ar fi altfel, ar trebui să iau o decizie, dar în acest moment sunt fericit la Barcelona.".
Cu toate că Barcelona urmează să aibă un traseu infernal în Liga Campionilor, iar Lionel Messi a declarat după eşecul cu Osasuna că echipa sa nu are nicio şansă în faţa lui Napoli dacă vor juca la fel de slab, Quique Setien se arată optimist referitor la şansele catalanilor de a salva sezonul prin câştigarea celei mai importante competiţii din lume.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Trebuie să avem mai multă continuitate în lucrurile pe care le facem bine, pentru că uneori nu suntem atât de bine organizaţi şi devenim vulnerabili. Acum, vom avea timp să ne antrenăm. Cu siguranţă, în aceste două săptămâni, vom trage tare şi vom arăta aşa cum ne dorim. Suntem deja concentraţi pentru meciul cu Napoli", a concluzionat tehnicianul Barcelonei, conform aceleiaşi surse.
Barcelona urmează să dispute returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor în faţa lui Napoli, pe teren propriu, după ce în tur scorul a fost 1-1, pe San Paolo. În cazul în care vor trece de Napoli, în sferturi se vor confrunta cu Bayern, marea favorită a competiţiei. Dacă îi va elimina pe bavarezi, în penultimul act al competiţiei, Barcelona se va întâlni cel mai probabil cu Manchester City sau Juventus. UEFA Champions League se vede în direct la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: quique setien