You are here:

FOTO & VIDEO | Imagini de senzaţie de la stadionul „Steaua”. Cum arată în interior noua arenă din Ghencea

FOTO & VIDEO | Imagini de senzaţie de la stadionul „Steaua”. Cum arată în interior noua arenă din Ghenceagalerie foto

Fotbal

Comentarii

Lucrările de la noul stadion „Steaua” sunt tot mai aproape să fie finalizate. AS47 a publicat cele mai recente imagini din interiorul arenei din Complexul Sportiv Ghencea.

„Bijuteria” din Ghencea va fi inaugurată, cel mai probabil, în luna aprilie a anului 2021, dar chiar şi aşa, lucrările la noul stadion „Steaua” sunt pe ultima sută de metri.

FOTO | Cele mai noi imagini de la stadionul „Steaua”

În clipul postat pe pagina Asociaţiei Steliştilor 1947 sunt ilustrate mai multe iamgini din interiorul arenei, cu liftul, lobby-ul, panorama de la etaj, vederea din skybox, spaţiile comerciale şi vestiarele.

Noul stadion din Ghencea ar putea fi inaugurat chiar pe 9 aprilie, data la care s-a jucat pentru prima dată pe vechea arenă, în 1974. La acea dată, stadionul a fost gazda unui meci amical Steaua - OFK Belgrad, încheiat la egalitate, scor 2-2.

Cele două echipe s-ar putea reîntâlni şi pentru inaugurarea din 2021. Sârbii evoluează şi ei în Liga 3, la fel ca CSA Steaua. Până la acel moment, „militarii” lui Daniel Opriţa îşi dispută meciurile pe terenul 5 din Complexul Ghencea, şi el modernizat recent.

Caracteristicile noului stadion „Steaua”

  • Capacitate: 31.254 de locuri; 
  • Cost: 94.700.000 euro 
  • Suprafaţa de joc: 105 metri lungime, 68 metri lăţime; 
  • gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj şi sistem de irigaţie; 
  • Restaurant, spaţii de cazare, muzeul Clubului Sportiv al Armatei, spaţii VIP, magazine, vestiare, spaţii tehnice şi birouri, sală de forţă, zonă de presă;
  • Suprafaţa construită este de 82.000 mp 
  • spaţii de antrenament pentru alte sporturi.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: steauaghenceastadion 

viewscnt
Articole similare