Mijlocaşul olandez, cu origini surinameze, Jeroen Lumu, a fost considerat la începutul deceniului trecut drept cel mai talentat tânăr jucător din Olanda, dintr-o generaţie cu jucători precum Memphis Depay, Nathan Ake, Tony Vilhena sau Jetro Willems, însă viaţa extrasportivă i-a blocat definitiv ascensiunea.
Jeroen Lumu debuta în prima ligă olandeză la 17 ani, în 2012, într-un meci între Willem ll Tilburg şi Twente. Tot în acea partidă, Lumu reuşea să marcheze şi să devină cel mai tânăr marcator din istoria Eredivisie. Făcea parte din naţionala Olandei U17, la EURO 2012, şi era unul dintre cei mai importanţi jucători din lot, peste Nathan Ake (actualmente la Manchester City), Tony Vilhena (Krasnodar), Jorrit Hendrix (PSV) sau Riechedly Bazoer (Vitesse). De asenenea, a fost coleg cu Memphis Depay, Nathan Ake, Tony Vilhena sau Jetro Willems, jucători care au confirmat, apoi, aşteptările.
În 2014, la 19 ani, primeşte telefoane dinspre cele mai importante cluburi din Europa, însă face alegeri ciudate. Un început ezitant, a croit drum unei cariere ezitante.
"Mă înţelesesem cu Liverpool pentru un contract pe şase ani. Am discutat mult timp cu un director al clubului", a recunoscut Lumu, zilele trecute, pentru "Voetbalprimeur.nl".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu avea să se întâmple acest lucru şi făcea o alegere surprinzătoare pentru toată lumea: bulgarii de la Ludogoreţ Razgrad. A jucat un singur sezon, 11 meciuri, cu un singur gol marcat.
"Sincer, am fost un tip dur. Am avut probleme. Dacă al fi fost normal în viaţa mea, aş fi devenit cel mai bun dintre cei buni. Dar nu mă pot comporta normal. Aceasta este cea mai mare problemă a mea", recunoştea Lumu.
După aventura din Bulgaria, au urmat alte eşecuri, unul după altul: Heerenveen, Dordrecht, St.Polten, Samsunspor şi Delhi Dynamos (India).
În 2018, Jeroen Lumu a semnat cu Petrolul Ploieşti, în Liga a 2-a, însă nici acolo nu a rupt "gura târgului" - 11 meciuri şi 2 goluri. Odată-n plus, a rămas la rangul de promisiune.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A jucat în Liga 1 şi recunoaşte că i-a plăcut prea mult "viaţa". "Dacă nu eram aşa, acum aş fi fost unul dintre cei mai buni. Aş fi fost la Barcelona"
Jeroem Lumu recunoaşte că, dacă ar fi avut seriozitate lui Frankie de Jong, ar fi putut fi şi el la Barcelona, însă el nu a fost în stare.
"Dacă aş fi avut mentalitatea lui Frankie, eram şi eu la Barcelona. Ştii? Lui Frenkie nu trebuie să-i spui: du-te la culcare la timp sau: Frankie, pur şi simplu acţionează normal. El face deja toate acestea. Funcţionează diferit faţă de mine. Dacă îmi spui să nu fac ceva, o voi face", a mai spus Lumu.
Jeroen Lumu a activat în ultimele două sezoane în Portugalia, iar iarnă este legitimat la formaţia de primă ligă georgiană, Saburtalo.
Afla mai multe despre: fotbal